Operaţiunea "Lease Car II": Oamenii legii au reţinut 28 de maşini, trei dintre care figurau în baza Interpol (FOTO)
28 de maşini au fost reţinute pe parcursul a două zile de echipele mobile mixte formate din colaboratorii Poliţiei de Frontieră, Inspectoratului Național de Patrulare, Inspectoratului Național de Investigații, Serviciului Vamal şi reprezentanţii Interpol, în cadrul operaţiunii "Lease Car II".
Potrivit oamenilor legii, trei autoturisme de lux figurau în baza de date Interpol ca fiind furate din Japonia şi Italia, alte trei - nu coincidea VIN-codul cu datele din certificatul de înmatriculare. 20 de şoferi aveau vinietele expirate, iar alţi trei conducători auto se aflau în stare de ebrietate la volan.
Operaţiunea s-a petrecut pentru al doilea an consecutiv, fiind realizată în raza oraşelor Chişinău, Bălţi şi Cahul, în punctele de trecere ale frontierei de stat şi localităţile aflate în zonele de responsabilitate ale Direcţiilor regionale din cadrul Poliţiei de Frontieră.
Acţiunile întreprinse în cadrul operaţiunii au avut drept scop depistarea unităților de transport furate, identificarea persoanelor implicate în traficul ilicit de auto, cât și deconspirarea întregii scheme de contrabandă cu mijloace de transport.
- "Moldova e o poartă spre UE pentru migranţii ilegali, o piaţă pentru maşini furate şi o sursă de ţigări de contrabandă"
- (VIDEO) Două maşini şi un microbuz de pasageri, accidentate la intrarea în Ialoveni. O persoană a fost transportată la spital
- (FOTO) Descoperire uimitoare! Erau furate din Franţa, Ucraina şi Japonia şi au fost găsite la frontiera moldovenească