Opinia locuitorilor din nordul Republicii Moldova după decizia începerii negocierilor de aderare la UE: „Europa este un viitor mai bun”
Salută și nu prea decizia Consiliului European. Vestea că Republica Moldova a primit undă verde pentru a demara negocierile de aderare la Uniunea Europeană i-a bucurat pe unii dintre locuitorii din nordul țării, iar alții rămân sceptici față de viitorul european al Republicii Moldova, potrivit nordnews.md.
„Felicitările noastre, vouă, tinerilor, că noi nu mai avem când trăi în Uniunea Europeană. Eu am avut ocazia și mi-am făcut serviciul militar în Germania, în 1968 și încă de atunci am văzut cum se trăiește în Europa.”
„Dă Doamne să fie într-un ceas bun. Eu am fost în Europa, am văzut cum e acolo. Poate că va fi mai bine. Nu va fi totul deodată, dar cu răbdare vom trece peste toate.”
„Suntem bucuroși și într-o măsură oarecare am o sărbătoare și în suflet, și nu numai eu, mi se pare că tot poporul. Trebuie să ne bucurăm, mergem spre bine, uite-uite mergem deja cu pași mari și grăbiți.”
„Salut decizia fiindcă Europa este un viitor mai bun pentru Moldova. În primul rând vom avea posibilități economice și politici de dezvoltare.”
„Eu din toate punctele de vedere văd beneficii, e ca la pui când îi dai voie să zboare din cuib și are spațiu de zburat. Noi am avut spațiu restrâns de dezvoltare pentru noi. Învățătură, economie, business, lucru, din toate punctele de vedere. Nu trebuie să nea peștele, să ne dea undiță. Noi pește o să prindem singuri.”
Odată cu deschiderea negocierilor de aderare la marea familie europeană, bălțenii speră că Republica Moldova va trece, cu adevărat, printr-un amplu proces de modernizare și reformare.
„În sfârșit facem pași mai concreți către integrarea europeană. Asta înseamnă respectarea drepturilor omului, condiții și nivel de viață, infrastructură, dezvoltare economică, managementul în domeniul mediului, reducerea deșeurilor. Noi abia așteptăm ca societate civilă să accesăm fonduri de pre-aderare ca să punem umărul la ajustarea politicilor și la monitorizarea administrației locale și centrale”, a declarat Diana Grosu, președinta Asociației pentru Drepturile Omului Lex XXI.
Perspectiva integrării europene a Republicii Moldova va deschide și noi oportunități academice pentru studenți și profesori, susține Lidia Pădureac.
„Vor apărea mai multe posibilități pentru tinerii din Republica Moldova, cei care își fac studiile, burse de mobilitate, schimb de experiență, dar și pentru cadrele didactice posibilitatea de a se integra mai ușor în grupurile de cercetători pe anumite sectoare. Va fi deschis un acces mai mare la fondurile europene, fapt care va permite valorificarea acelui potențial academic la justa valoare”, a spus Lidia Pădureac, prim-prorector pentru activitatea didactică, USARB.
Totuși, sunt oameni care nu privesc cu ochi buni progresele înregistrate de Republica Moldova în parcursul său european.
„Acolo tot nu e uns cu miere, la mine nepoțica trăiește în Italia și acolo nimic bun nu-i. La fel e în Franța, care e vizitată de copii mei, nimic bun acolo nu mai este. Înainte a fost, acum nu.”
„Sunt contra, și nu doar eu. Și soțul, și copiii nu salută aderarea Moldovei la Uniunea Europeană. Știm cum a fost înainte, ținem minte acele timpuri, se trăia minunat, oare acum noi trăim? Mai degrabă că supraviețuim. Credeți că ceva se va schimba? Nici nu vă pot spune de ce, dar pur și simplu sunt contra și gata.”
„Eu nu sunt cu Europa, eu sunt cu Moldova pentru că mai mult a fost din partea Rusiei, iar la un moment dat totul s-a schimbat cu România, și mai tare mă doare după Rusia decât după România.”
Amintim că, ieri, Consiliul European a decis inițierea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană pentru Republica Moldova și Ucraina, precum și acordarea statutului de țară candidată la aderare pentru Georgia. Procesul de aderarea la Uniunea Europeană include zece etape. Până la acest moment, R. Moldova a pus bifă pentru șase din ele.