Opinii: Moldovenii îşi doresc reformarea clasei politice şi modificarea sistemului electoral
Sondajul de opinie făcut de prestigioasa companie americană "Lake Research Partners" a prezentat date relevante care demonstrează că moldovenii vor reformarea clasei politice de la Chişinău şi susţin modificarea sistemului electoral. Opiniile au fost exprimate în cadrul emisiunii Fabrika de aseară.
"Faptul că suntem practic pe finalul campaniei cu promovarea sistemului uninominal. Cumva demontrează că campania a fost un succes. Totuși 40 la sută din populația Republicii Moldova în acest sondaj susține uninominalul", a spus analistul politic, Corneliu Ciurea.
Directorul companiei "Intellect Group" Ian Lisnevschi a remarcat că sondajul a fost efectuat de o echipă profesionistă.
"Din punct de vedere a persoanei care permanet se ocupă cu sondajele, cunoaștem cum se fac. Aș zice că este un exemplu pentru noi toți. Este primul sondaj la acest nivel. Plus la asta companiile din Statele Unite sunt ca un exemplu pentru celelalte companii care se ocupă cu cercetări sociologice", a spus Ian Lişnevschi.
Invitații emisiunii au mai declarat că rezultatele sondajului au demonstrat că formaţiunile PAS și "Platforma Demnitate şi Adevăr" acționează împotriva societății.
"În mod normal toate partidele de dreapta în sensul autentic al cuvaântului ar trebui să pledeze mai degrabă pentru sistemele care încurajează sistemul electoral care facilitează individualizarea persoanei. Să iasă în față, responsabilitate individuală", a spus directorul CReDO, Sergiu Ostaf.
Prestigioasa companie din SUA "Lake Research Partners" a efectuat studiul în perioada aprilie - mai.
Rezultatele cercetării arată că peste 60 la sută dintre moldoveni se pronunţă pentru schimbarea actualului sistem electoral.
La sondaj au participat peste 12.000 de persoane.
Politică
- Experţii Comisiei de la Veneţia: Trebuie ceva de făcut cu sistemul electoral
- Candu: Cetăţenii Republicii Moldova îşi doresc uninominalul, sistemul care va aduce o schimbare în clasa politică
- FĂŢĂRNICIE ŞI MANIPULARE! Maia Sandu şi Andrei Năstase au fost promotori al sistemului electoral mixt (VIDEO)
- Invitaţii emisiunii Fabrika, despre creşteri salariale. Cine va primi lefuri mai mari cu 50 la sută
- Cum sună rapoartele date de Comisia de la Veneția pentru schimbarea sistemului electoral în mai multe ţări
- Vitalie Gămurari: Avem toată susţinerea din partea colegilor din SUA privind reforma sistemului electoral