Oponenţii lui Vladimir Putin organizează alegeri pentru Consiliul Coordonator al Opoziţiei
Opoziţia din Rusia organizează propriile alegeri. Oamenii sunt chemaţi să aleagă 45 de membri ai Consiliului Coordonator, numit de observatori şi "parlamentul din umbră". Scrutinul este susţinut de sute de oameni, care au ieşit în Piaţa Trubnaia din Moscova, în cadrul unui miting.
"Faptul că opoziţia din Rusia este discreditată şi nu se bucură de susţinere este un fapt ce ne uneşte. Am decis să organizăm alegeri în primul rând pentru a înţelege ce fel de oameni, ideologii şi ce metode se bucură de popularitate. Între noi există o concurenţă sănătoasă", a menţionat reprezentantul opoziţiei ruse, Alexei Navalinîi.
Liderii mişcării anti-Putin susţin că prin aceste alegeri încearcă să-şi consolideze forţele pe scena politică de la Moscova. Printre cei care şi-au anunţat dorinţa de a face parte din Consiliul Coordonator se numără politicienii din opoziţie precum Alexei Navalinîi, Serghei Udalţov, Boris Nemţov, Ilia Iaşin şi Gari Kasparov, politicieni care au condus protestele de stradă împotriva lui Vladimir Putin. Alegerile pentru Consiliu sunt organizate online, iar peste 160 de mii de oameni s-au înregistrat deja pentru a vota. Cu toate acestea, persoanele care au participat astăzi la mitinul din Piaţa Trubnaia din Moscova au putut să voteze în cabine special instalate.
"Am fost curioasă să văd câţi oameni vor veni. Este dificil să stai acasă, când în ţara noastră au loc astfel de evenimente. Trebuie să participăm", a spus o alegătoare.
Opoziţia din Rusia a fost deseori considerată lipsită de unitate. Însă anul trecut, aceasta a organizat cele mai mari proteste anti-Putin, în cei 12 ani de guvernare.