Opoziţia rusă, din nou în stradă
Opoziţia rusă reia manifestaţiile de protest, după mai multe săptămâni de pauză. Astfel, mii de oameni au participat la un miting organizat la Moscova, printre care au fost şi cunoscuţii opozanţi Boris Nemţov şi Serghei Udalţov.
Protestatarii au denunţat mai multe acţiuni ale guvernării lui Vladimir Putin. Oamenii consideră că această conducere a comis diverse ilegalităţi. Ei sunt nemulţumiţi de legea care prevede amenzi considerabile pentru participanţii şi organizatorii de manifestaţii de protest, în cazul tulburări ordinii publice, precum şi de faptul că organizaţiile non-guvernamentale cu activitate politică şi finanţare externă au fost declarate "agenţi străini".
Totodată, manifestanţii au cerut eliberarea celor care au fost reţinuţi la protestul de pe 6 mai, la Moscova. Atunci au fost arestate în jur de 600 de persoane, iar unele dintre ele încă sunt în închisoare.
Opoziţia rusă promite să organizeze proteste masive în acestă toamnă.