Opt moldoveni au fost prinşi de poliţia de frontieră la pescuit ilegal
Opt moldoveni sunt documentaţi de poliţiştii de frontieră din Brânza și Vulcănești pentru încălcarea regimului de frontieră, prin desfășurarea activităților de pescuit în perioada de prohibiție. Aceştia aveau 300 metri de plasă și circa 60 kg de pește.
Bărbații au fost monitorizați o scurtă perioadă de timp, după care polițiștii de frontieră au acționat după competență. Cei şapte cetățeni moldoveni, locuitori ai satelor Colibași, Ursoaia și Vadul lui Isac, raionul Cahul.
Un alt bărbat din satul Ciumai, raionul Taraclia, a fost documentat pentru aceleași încălcări. Acesta a fost observat de către inspectorii Sectorului Poliției de Frontieră Vulcănești care supravegheau zona pe direcția satelor Ciumai și Tabachi.
Bărbatul în vârstă de 36 ani pescuia în apele din proxima liniei de frontieră. Poliţiştii au confiscat o plasă din monofilament, cu o lungime de 100 metri, în care era prins 2 kg de pește.
Polițiștii de frontieră au întocmit procese verbale și aplicate amenzi conform codului contravenţional.
- Businessul unui moldovean, dat peste cap de poliţiştii de frontieră români. Ce au ascuns în vehiculele pe care le conduceau
- Moldovenii iau tot mai multe credite. În luna martie, băncile din țara noastră au acordat circa 19 mii de împrumuturi
- A reținut hoțul! Cum a identificat câinele Poliției de Frontieră, Țeia, suspectul care a furat dintr-un magazin din satul Tudora
- Balkan Insight: Cel puţin 62 de moldoveni participă activ la conflictul din estul Ucrainei, de partea separatiştilor pro-ruşi