Opt oameni din personalul medical străin din Afganistan au fost ucişi
foto: http://www.marshu.com
canal tv
Opt oameni din personalul medical străin şi doi din cel din Afganistan au fost găsiţi ucişi, în provincia Badakhshan, scrie BBC. Printre aceştia sunt şase americani, un britanic, un cetăţean german şi doi afgani. Atacul a fost revendicat de militanţii talibani.
Zabihullah Mujahid, purtătorul de cuvânt al grupării islamiste a declarat că "ieri, la 6:30, ora Moldovei, o patrulă s-a întâlnit cu grupul de medici" şi că i-au ucis pentru că erau creştini.
Acesta e menţionat că talibanii au găsit biblii, traduse în Dari şi că, de fapt, medicii ar fi "spioni americani".
Potrivit poliţiei afgane însă cele patru maşini au fost atacate de nişte tâlhari. Informaţia privind cetăţenia victimelor este diferită şi nu a fost confirmată deocamdată. Cadavrele vor fi transportate la Kabul, pentru identificare.
Echipajul livra în zonă ajutoare umanitare şi provizii.