Opt raioane din sudul ţării îşi vor dezvolta economia locală, printr-un proiect susţinut de UE
"Poarta de Sud a Moldovei, deschisă pentru promovarea afacerilor și investițiilor" este genericul unui proiect, lansat astăzi la Cimişlia. Acesta este finanțat de Uniunea Europeană în cadrul Inițiativei "Primarii pentru creștere economică", transmite moldpres.md.
Proiectul va cuprinde cele opt raioane ale Regiunii de Dezvoltare Sud: Basarabeasca, Cahul, Cantemir, Căușeni, Cimișlia, Ștefan Vodă, Leova și Taraclia.
Obiectivul general al proiectului constă în dezvoltarea economică locală și îmbunătățirea competitivității antreprenoriale a întreprinderilor mici şi mijlocii din regiune, sporirea volumului de investiții atrase în economia Regiunii de Dezvoltare Sud.
"În acest program ne-am propus să consolidăm capacitățile manageriale ale antreprenorilor din regiunea de sud, să creăm prima rețea regională de consultanță în afaceri. Totodată, vom elabora profiluri investiționale în opt raioane, dezvoltând un portal de promovare a oportunităților investiționale", a declarat la ceremonia de lansare a proiectului Maria Culeşov, directorul Agenţiei de Dezvoltare Regională Sud).
"Uniunea Europeană, prin strategia sa de cooperare, și-a stabilit drept obiectiv principal oferirea unor beneficii directe cetățenilor. Poarta de Sud a Moldovei este deschisă pentru promovarea afacerilor și investițiilor, fiind un bun exemplu de cooperare regională pentru susținerea sectorului privat, ce contribuie direct la atingerea obiectivului european de dezvoltare economică și crearea locurilor de muncă", a menţionat Aneil Singh, reprezentantul Delegației UE în Republica Moldova.
Proiectul "Poarta de Sud a Moldovei, deschisă pentru promovarea afacerilor și investițiilor" a fost elaborat în cadrul unui proces participativ la nivel regional, cu implicarea reprezentanților din toate cele opt raioane din sudul ţării. Programul este finanțat de către Uniunea Europeană în cadrul Inițiativei "Primarii pentru creștere economică" și implementat de Consiliul raional Cimișlia în parteneriat cu Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii și ADR Sud.
Costul proiectului este de 336 mii de euro, cu o perioadă de implementare de 18 luni.