Opt şedinţe ale comisiilor parlamentare, amânate astăzi pentru că deputaţii nu au revenit din vacanţă
Deputaţii se despart cu greu de vacanţă. O demonstrează faptul că astăzi doar două comisii parlamentare permanente s-au convocat în şedinţă. Întrunirea celorlalte comisii a fost amânată pentru săptămâna viitoare. Astfel, în sălile unde în fiecare zi de miercuri deputaţii au discuţii în contradictoriu pe marginea proiectelor de legi astăzi a fost linişte.
Birourile a opt comisii parlamentare permanente au fost astăzi goale. Membrii Comisiei mediu şi schimbări climaterice nu s-au întrunit astăzi în şedinţă, la fel cum nu s-au adunat nici membrii Comisiei cultură, educaţie, cercetare, tineret, sport şi mass-media.
Iată cum şi-au argumentat deputaţii absenţa de la comisii:
"În condiţiile în care agenda nu ne permite încă să avem o şedinţă completă cu subiecte importante pe care să le discutăm şi am reuşit să facem acest lucru pe parcursul sesiunii de toamnă-iarnă, atunci eu sunt sigur că vom putea să discutăm aceste subiecte săptămâna viitoare", a spus membrul Comisiei cultură, Oleg Ţulea.
Membrii Comisiei drepturile omului şi relaţii interetnice nu s-au întrunit nici ei în şedinţă, iar proiectele care trebuiau să fie examinate astăzi de către Comisia economie, buget şi finanţe au fost amânate pentru săptămâna viitoare.
Atât la Comisia administraţie publică şi dezvoltare regională, cât şi la Comisia securitate naţională, apărare şi ordine publică sălile de şedinţă au fost goale.
Se pare că şi în cazul acestor comisii, argumentele aleşilor, au fost acelaşi.
"Şedinţele comisiilor de regulă au loc miercurea, noi suntem gata să lucrăm. Eu intuiesc că nu există o agendă de lucru, nu există proiecte de legi", a menţionatmembrul Comisiei securitate naţională, Artur Reşetnicov.
Deputaţii nu s-au prezentat astăzi nici la şedinţa Comisiei agricultură şi industriei alimentare, dar nici la şedinţa Comisiei protecţie socială, sănatate şi familie.
Din cele 10 comisii parlamentare permanente, astăzi s-au întrunit în şedinţă doar Comisia juridică numiri şi imunităţi şi Comisia politică externă şi integrare europeană.
Oficial, vacanţa deputaţilor s-a încheiat pe 14 ianuarie, aleşii urmând să participe la şedinţa comisiilor parlamentare. Prima şedinţă în plen este programată pentru luna februarie.