Opt tineri din Iran au fost condamnați la peste 20 de ani închisoare pentru statusurile de pe Facebook
Tribunalul reboluționar din Iran a condamnat opt tineri la închisoare în baza statusurilor de pe Facebook. Aceștia sunt acuzați de propagandă împotriva regimului, activități împotriva securității naționale și insulte la adresa valorilor religioase și a liderilor iraniei, transmite mediafax.ro
Cei opt tineri condamnaţi provin din oraşele Yazd, Chiraz, Abadan, Kerman şi Teheran. Ei pot contesta decizia tribunalului revoluţionar.
Preşedintele iranian Hassan Rohani, moderat, ales în iunie 2013, susţine o mai mare libertate în plan cultural şi social, dar se confruntă cu opoziţia autorităţii judiciare, controlată de conservatori, care critică frecvent poziţiile considerate prea liberale ale Guvernului de la Teheran.
La sfârşitul lunii mai, site-ul de opoziţie Kaleme a anunţat că opt tineri au fost condamnaţi la pedepse cu închisoare cuprinse între 7 şi 20 de ani pentru activităţi împotriva regimului, pe Facebook. Reţelele sociale, în special Facebook şi Twitter, sunt interzise în Iran.
Publika.md amintește că aceste nu este prima sentință emisă de Teheran. Un alt grup de tineri au fost reținuți și interogați pentru că au filmat un filmuleț video în care dansau și cântau pe ritmurile piesei lui Pharel William "Happy".