Ora la cheremul poliţiştilor
Comisariatul General de Poliţie nu a demarat, deocamdată, o anchetă internă pentru a elucida neconcordanţele dintre declaraţiile oameniilor legii, referitoare la ora la care a parvenit apelul ce anunţa că în incinta Combinatului de Panificaţie "Franzeluţa" a fost ampalasată o bombă.
Luni seara, Adrian Jovmir, purtătorul de cuvânt al Comisariatului General de Poliţie, ne-a anunţat că apelul despre alarma cu bombă a fost înregistrat la ora 19.15. După ce Publika TV a sesizat că oamenii legii au ajuns prea repede la faţa locului, reprezentanţii Comisariatului de Poliţie au venit cu o altă versiune. A doua zi ne-au anunţat că de fapt apelul a fost înregistrat mai devreme, adică la 19.10, iar acest lucru poate fi confirmat cu ajutorul unui dispozitiv special. Tot ieri Minsiterul de Interne a promis că pe acest caz va fi deschisă o anchetă internă. Astăzi am aflat însă că nu a demarat nicio anchetă internă. Mai mult, nu ni s-a permis nici să filmăm dispozitivul care confirmă la ce oră a parvenit apelul la 902.
În timp ce instituţiile abilitate nu pot clarifica situaţia în jurul apelului ce a anunţat existenţa unei bombe în incinta Combinatului de Panificaţie "Franzeluţa", ministrul de Interne, Alexei Roibu, a plecat în Austria, unde participă la un Forum.