Orașele Soroca, Ștefan-Vodă și satul Carahasani, în CARANTINĂ
Statistica îngrijorătoare din or. Ștefan-Vodă (11 cazuri), satul Carahasani, r-nul. Ștefan-Vodă (9 cazuri) și or. Soroca (22 cazuri) a determinat membrii Comisiei să ia decizia de instituire a regimului de carantină în aceste regiuni. Aici va fi concentrat un număr mai mare de polițiști și militari care vor supraveghea circulația persoanelor.
Decizia a fost luată, marți, 31 martie, de către Comisia pentru Situații Excepționale.
În cadrul ședinței a fost menționat că, în ultimele 24 de ore au fost investigate 280 de probe dintre care 55 s-au dovedit a fi pozitive. Cele mai multe cazuri confirmate astăzi sunt în mun. Chișinău - 13, în raioanele Ștefan Vodă - 10 și Soroca - 9. Au fost confirmate și 7 cazuri de Covid-19 în raioanele din partea stângă a Nistrului. Din cele 55 de cazuri confirmate, 48 sunt cu transmitere locală, iar 7 - cazuri de import: 1 - din Austria și 6 din Marea Britanie. În total, în țară sunt înregistrate 353 de cazuri de infecție, dintre care 22 persoane au fost tratate.
În ultimele 24 de ore în țară au intrat 1815 persoane și 1038 au ieșit. Totodată, pe 31 martie, la ora 21.30 la Aeroportul Internațional Chișinău va ateriza o cursă din Paris cu 220 de cetățeni ai Republicii Moldova repatriați. Prim-ministrul a solicitat să fie aplicat eficient mecanismul nou de repatriere al cetățenilor moldoveni și din alte state de unde sunt cele mai multe solicitări. Acestea sunt: Marea Britanie, Franța, Rusia, Italia, Spania, Irlanda, Germania, Belgia și altele. Ministrul Țulea a precizat că vor fi selectați operatorii avia, ai căror nave au o capacitate mai mare de transportare a pasagerilor.
Evoluția cazurilor de transmitere locală, împreună cu numărul mare de conaționali veniți din state unde epidemia COVID-19 progresează determină menținerea măsurilor restrictive adoptate și întreprinderea acțiunilor de determinare a respectării lor.