Oraşul american Las Vegas a devenit gazdă a unui show aviatic de excepţie
În apropierea oraşului american Las Vegas a avut loc o nouă etapă din cadrul Campionatului Mondial la curse cu avioane, Red Bull Air Race. Concurenţii au uimit spectatorii prin trucuri făcută la viteze mari, în apropiere de sol. Avioanele folosite au fost similare după mărime cu cele care au participat în al Doilea Război Mondial.
Cea mai mare problemă din această etapă a fost vântul, viteza căruia a ajuns la 55 kilometri pe oră. Astfel, mai mulţi piloţi au refuzat să mai decoleze şi au cerut organizatorilor să reducă numărul încercărilor.
La finalul a două curse, cel bun timp l-a obţinut canadianul Pete McLeod, care a fost urmat de britanicul Nigel Lamb şi Matthias Dolderer, din Germania. Cu doar o etapă înainte de final, Lamb conduce în clasamentul general. Ultima etapă va avea loc în Austria, pe 26 octombrie.