Oraşul Bălţi va avea drumuri mai bune. Bulevardul Mihai Eminescu va fi reparată capital
Embed:
Bulevardul Mihai Eminescu din Bălţi, una dintre cele mai deteriorate străzi din oraş, va fi reparată capital. Lucrările care vor costa peste două milioane de lei urmează să fie finanţate de Guvern. După ploi sau topirea zăpezii, bulevardul se transformă într-un adevărat râu.
"De 20 de ani aici nimic nu s-a schimbat."
"Mi-am distrus rinichii mergând pe acest drum."
Şi pietonii spun că le este greu să traverseze drumul din cauza numeroaselor gropi care au împânzit porţiunea.
"Uitaţi-vă în ce stare este acest drum. Este distrus. E un adevărat coşmar."
"Este una dintre străzile principale. Foarte mulţi oameni trec pe aici, vin să se odihnească în această zonă.."
Reabilitarea va avea loc în cadrul programului "Drumuri bune pentru Moldova", care prevede reparaţia a peste 1200 de kilometri de porţiuni de pe traseele locale.
"E un drum unde se află şi inclusiv unele preconizate monumente, plus, acum la moment pe acest drum se poate de navigat cu barca, a fost considerat oportun ca acest drum să fie reparat capital, mai mult ca atât, se află în centrul Municipiul Bălţi", a spus Octavian Mahu, şef Cancelariei de Stat,
oficiul teritorial Bălţi.
Programul "Drumuri bune pentru Moldova" a fost anunţat de liderul PDM, Vlad Plahotniuc. Suma totală a investițiilor va fi de 1,6 miliarde de lei, bani alocaţi din Fondul Rutier şi Bugetul de stat.