Oraşul care îşi ucide locuitorii cu ploi acide şi boli genetice
În provincia rusească Chelyabinsk, oraşul Karabash este unul din cele mai poluate locuri din lume. Aici, oamenii pare că au uitat de ororile unui dezastru ecologic. Aleargă după minereu, iar în goana nebună aruncă blesteme asupra naturii.
Din cauza fabricilor de cupru care au fost construite în urmă cu mai bine 100 de ani, acest loc a ajuns să fie un adevărat iad pentru cei care nu au unde să se refugieze, scrie turismistoric.ro
Oraşul Karabash este locuit de aproximativ 15.000 de oameni şi datează din 1822, fiind construit pe ruinele unei aşezări tătare. Karabash se traduce prin "cap negru" în tătară, vaste zăcăminte de cupru găsindu-se în zonă. După câteva decenii în care oraşul n-a avut parte de o procedură privind deşeurile, zona a ajuns să arate ca un dezastru ecologic.
O singură uzină produce 180 de tone de gaze într-un an ce se transforma în ploi acide ce nu lasa iarba să crească. Râurile şi pământul din zonă sunt portocalii, iar localnicii se luptă cu diverse boli genetice ce îi macină încă de tineri. Cartierele rezidenţiale, restaurantele sau cinematografele au ajuns să se asemene cu nişte clădiri în care bântuie moartea.
Mai multe detalii despre acest oraş, aflaţi AICI