Oraşul Ekaterinburg acoperit de SMOG. Școlile închise, iar accesul pe unele drumuri a fost restricţionat
Embed:
canal tv
Un nor dens de smog a învăluit regiunea Sverdlovsk din Rusia, în special oraşul Ekaterinburg. Drept urmare, şcolile au fost închise, iar accesul pe unele drumuri a fost restricţionat.
Fumul dens este emanat de turba din mlaştină, care arde mocnit de câteva zile. În unele regiuni, vizibilitatea este redusă la zero, ceea ce pune în pericol securitatea participanţilor la trafic.
Nivelul de poluare a aerului a depăşit de două ori norma admisibilă. În prezent, suprafaţa afectată din mlaştină este de aproape 5 hectare, în scădere faţă de zilele trecute când peste 120 de hectare ardeau mocnit.