Oraşul-port Rotterdam va găzdui ediţia din 2020 a Eurovision
Rotterdam va găzdui cea de-a 65-a ediţie a Concursului Muzical Eurovision de anul viitor, au anunţat vineri organizatorii după ce oraşul-port olandez a câştigat competiţia cu singurul rival, Maastricht.
Cântăreţul şi compozitorul olandez Duncan Laurence a câştigat competiţia din acest an din oraşul israelian Tel Aviv, triumfând în competiţia cu alţi 25 de concurenţi datorită baladei sale ''Arcade''. El a înregistrat astfel prima victorie pentru Olanda după o pauză de 44 de ani. Reprezentanţii Italiei şi Rusiei s-au clasat pe locul al doilea, respectiv al treilea, scrie agerpres.ro.
Datorită succesului din acest an la Eurovision, Olanda a devenit automat gazda următoarei ediţii a celui mai important eveniment muzical din lume, urmărit în 2019 de 180 de milioane de telespectatori.
Aceasta va fi cea de-a cincisprezecea ediţie găzduită de Olanda, care are o populaţie de 17 milioane de locuitori, notează Reuters.
Semifinalele vor avea loc la 12 şi 14 mai, iar finala va fi transmisă în direct la 16 mai de pe arena Ahoy.
Cel mai mare port din Europa şi al doilea oraş ca mărime din Olanda, Rotterdam a câştigat competiţiei pentru găzduirea concursului, organizată sub forma unui sondaj pe site-ul Eurovision, fiind preferat de 57% dintre votanţi - circa 26.000 de voturi. Maastricht a primit 43% dintre voturi.
Alte oraşe olandeze, printre care şi capitala Amsterdam, s-au retras din competiţia pentru organizarea concursului.
Până vineri, 34 de ţări şi-au exprimat interesul pentru a participa la Concursul Muzical Eurovision, organizat de Uniunea Europeană de Radio şi Televiziune.