Ordine şi medalii de la preşedinte. Mai mult de 70 de persoane au fost decorate azi de Timofti
Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a acordat astăzi, mai multe distincţii de stat unui grup de 73 de persoane. Potrivit serviciului de presă al Preşedinţiei, distincţiile au fost oferite în semn de înaltă apreciere a meritelor deosebite faţă de stat, pentru muncă îndelungată şi prodigioasă în domeniile de activitate, precum şi pentru înaltă măiestrie profesională.
Printre persoanele decorate se regăsesc: director general al Centrului Naţional de Sănătate Publică, Băhnărel Ion; directorul general al Întreprinderii Municipale „Regia Transport Electric”, Chişinău, Morgoci Gheorghe; prim-vicedirectorul general al Societăţii pe Acţiuni „Termocom”, Leu Vasile; directorul general al Combinatului de Vinuri "Cricova", Bodiul Valentin; vicedirectorul Institutului Oncologic, Eftodi Victor.
PUBLIKA.MD menționează că, „Ordinul de Onoare” și Ordinul „Gloria Muncii” prevăd un supliment de câte 50 de lei lunar la pensie, în timp ce medaliile şi titlurile onorifice aduc doar 25 de lei. "Ordinul Republicii" presupune un supliment de 500 de lei la pensie.
Campionul indiscutabil la capitolul distincţii rămâne primul preşedinte, Mircea Snegur. În patru ani, el a decorat aproape 4 mii de persoane. Succesorul lui, Petru Lucinschi, abia a ajuns la jumătatea acestui record. Acelaşi număr l-a atins şi Vladimir Voronin. Diferenţa face că acesta a decorat peste două mii de persoane în opt ani, iar ceilalţi în patru.
Rămâne însă notabilă şi performanţa lui Mihai Ghimpu, care într-un singur an a oferit peste 1.000 de distincţii.