Organizaţia Mondială a Sănătăţii vrea ca tutunul să fie mai scump
Delegați din 176 de state cer scumpirea tutunului. Solicitarea a fost înaintată la Conferinţa ministeriala a statelor părţi în Convenţia cadru a OMS, care are loc la Seul, notează libertatea.ro.
Ricardo Varela, preşedintele FCTC, consideră foarte importante efectele favorabile pe care o eventuală creştere a preţului la tutun le-ar avea asupra sănătăţii populaţiei. "Atunci când cresc impozitele pe ţigări, pentru oameni devine mai greu să le achiziţioneze, iar pentru tineri acestea devin încă şi mai costisitoare", explică el.
Varela a subliniat că "scopul principal este ca tinerii să nu înceapă să fumeze, majoritatea oamenilor dobândind acest obicei între vârsta de 14 şi 20 de ani".
Cu toate acestea, deciziile care se adoptă în aceste zile la Seul nu sunt obligatorii, ci vor face parte dintr-un "manual de bune practici pentru combaterea fumatului" în ţările membre, care le vor aplica în mod voluntar.
Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), la ora actuală în lume sunt peste 1,2 miliarde de fumători, cifră ce reprezintă o treime din populaţia cu vârsta de peste 15 ani, acest viciu provocând în fiecare an moartea a circa 1,2 milioane de persoane.
- Cerealele şi produsele făinoase s-ar putea scumpi! "Când era doamna Greceanîi, preţurile erau mai mici"
- Uleiul s-a scumpit din nou. Cât costă acum
- Iarnă grea pentru cei care îşi încălzesc locuinţele cu lemne. Comercianţii au afişat preţuri mai mari
- Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă: Femeile gravide trebuie să se vaccineze împotriva gripei