Organizatorii turneului de la Wimbledon ar putea încasa circa 100 de milioane de lire sterline
Organizatorii turneului de la Wimbledon ar putea încasa circa 100 de milioane de lire sterline. Această sumă este asigurată după anularea ediţiei din acest an din cauza pandemiei de COVID-19. Din cele patru turnee de Grand Slam, competiţia londoneză, care trebuia să se desfăşoare între 29 iunie şi 12 iulie, este singura protejată de poliţă de asigurare cu clauză pentru anulare în caz de epidemii.
Aşa se explică și insistenţa cu care organizatorii Internaționalelor Franței, Roland Garros, doresc ca turneul să se desfăşoare totuși în acest an şi au mutat startul competiţiei la sfârşitul lunii septembrie.
Pierderile ar fi de peste 250 de milioane de euro în cazul în care turneul de la Paris nu se va desfășura. Englezii au introdus clauza salvatoare după 2003, când a fost înregistrată răspândirea virusului SARS.
Organizatorii turneului de la Wimbledon achită anual 1,5 milioane de lire sterline drept asigurare pentru evenimente de forță majoră. Nu este cunoscută însă valoarea exactă a despăgubirii pe care o vor încasa organizatorii, ţinând cont de faptul că, odată cu anularea competiţiei, nu vor fi achitate nici premiile către jucători şi nici nu vor exista alte cheltuieli. Astfel că ar putea exista o deducere din suma asigurată.
De menționat că asociațiile de tenis masculin și feminin, ATP şi, respectiv, WTA, au hotărât să suspende toate turneele de tenis programate să înceapă până la data de 13 iulie.