Orhei: Oamenii vor lucra de la distanță. Școli și muzee, închise
Autoritățile au dispus închiderea tuturor instituțiilor din raion și sistarea transportului public. Începând de astăzi, o parte din salariații din Orhei își vor desfășura activitatea la distanță, fără a se deplasa la sediul instituției.
Toți angajații Primăriei și întreprinderilor municipale Orhei vor suspenda programarea și primirea cetățenilor în audiență. Centrul de Informare, Prestări Servicii din Cadrul Primăriei mun. Orhei, cancelariile întreprinderilor vor sista recepționarea petițiilor, evitând contactul direct cu petiționarii. Circuitul petițiilor va fi asigurat exclusiv prin poștă electronică sau Î.S. „Poșta Moldovei”.
Potrivit măsurilor dispuse de autoritățile raionului Orhei, fiecare întreprindere va identifica modalitatea de organizare a activităților la distanță, pentru siguranța propriilor angajați. Totodată, până în data de 1 aprilie 2020, va fi sistată activitatea instituțiilor preșcolare, dar și a celor din subordine (Școala de muzică, Școala de arte).
Nu va funcționa Muzeul Etnografic; „Hotel Codru”; „Achiziții Comerț și Piețe”, dar și activitatea serviciilor în regim de „Taxi”.
Totodată, administratorul „Orhei Transport” va întreprinde acțiuni legale în vederea sistării activității transportului urban și raional.
De asemenea, Primăria mun. Orhei vine face apel către locuitorii municipiului să evite ieșirile în spațiile publice, să respecte distanța socială de un metru față de alți cetățeni și să întreprindă toate măsurile de precauție și profilaxie.
Anterior, autoritățile raionului și mun. Orhei au dispus mai multe măsuri ce țin de dezinfectarea spațiilor publice și a transportului public.