Originea celor mai vestite 19 branduri din lume! Nu ţi-ai fi imaginat cum a apărut numele "Lenovo"
O vorbă românească spune că un nume bun e că o a doua moştenire. Iar în domeniul afacerilor şi brandurilor internaţionale această zicală nici că poate fi mai adevărată. Cum ar fi fost dacă spre exemplu extrem de popularul brand de articole sportive Nike nu ar fi fost botezat după zeiţă elena a victoriei ci s-ar fi numit Blue ribbon Sport, cum voiau iniţial fondatorii să îi spună, scrie Digi24.ro. Cât de multe şanse ar mai fi avut brandul să ajungă un reper internaţional de marketing?
SAMSUNG
Cuvântul Samsung în limba coreeană înseamnă "trei stele" şi a fost ales pentru a reprezenta virtutea de a fi "mare, numeros şi puternic" la fel că stelele de pe cer, relatează Digi24.
Printre pimele produse vândute de compania Samsung se numărau peştele uscat, legumele, tăiţeii şi fructele, dar în mod evident, coreeni şi-au diversificat substanţial oferta şi au început treptat să exploreze mult mai multe pieţe. Astăzi compania este cunoscută la nivel internaţional pentru telefoanele mobile, televizoarele şi alte electronice pe care le produce, însă pe parcursul anilor Samsung a cochetat cu producţia de nave spaţiale sau cu serviciile din domeniul asigurărilor şi al consultanţei financiare, printre altele.
În 1987, după decesul lui Lee Byung-chull, fondatorul companiei, noul CEO al Samsung care era de altfel şi fiul lui Byung chull, şi-a propus să ducă brandul pe culmile succesului pe piaţă de electronice. Între 1938 şi 1993, toate logo-urile Samsung au inclus sub o formă sau altă cele 3 stele, simbolizând diversitatea cu care se laudă compania coreeană.
NOKIA
În pofida întorsurii nefericite pe care a luat-o destinul companiei Nokia în ultimii ani, brandul finlandez este în continuare sinonim cu telefonia mobilă de până la începutul anilor 2000. Ce nu ştie multă lume însă este că povestea Nokia a început cu mult înainte apariţiei terminalelor mobile, a calcultoarelor sau chiar a circuitelor electronice moderne.
Nokia a luat naştere în 1865 şi avea că unică activitate morăritul. În 1868, în căutarea unei zone în care apă răului să curgă mai viguros, Frederick Idestam, fondatorul companiei cunoscută la momentul respectiv sub numele de Nokia Ab, a deschis o a două moară la câţiva kilometri de oraşul Nokia pe răul Nokianvirta. De aici şi inspiraţia pentru numele brandului care a dat naştere celor mai bine vândute telefoane mobile ale tuturor timpurilor.
În 1967, brandul şi-a asumat în mod oficial numele de Nokia Corporation şi era compus din 5 ramuri de business: cauciuc, cabluri, exploatare forestieră, electronice şi electricitate.
Astăzi, în urmă vânzării către Microsoft mai există 3 businessuri care au mai rămas din fostul imperiu: Nokia Networks, HERE şi Nokia Technologies.
APPLE
Apple este una dintre cele mai mari companii din domeniul IT şi este normal că din această poziţie să atragă destul de multă atenţie, însă lucrurile nu au stat mereu aşa.
La începuturile companiei, pe atunci tânărul Steve Jobs povestea cum Apple Computers era un nume destul de jos pe lista de dorinţe sub variante precum Matrix Electronics. Jobs a fost de acord să numească businessul Apple parţial pentru că îi plăceau marele şi parţial pentru că ar fi fost înaintea companiei Atari în cartea de telefoane, companie pentru care tânărul Jobs obişnuise să lucreze.
În 2007, brandul a renunţat la cuvântul Computers şi a înceut să se "prezinte" simplu că Apple.
Se pare că raţionamentul lui Jobs a funcţionat deoarece în momentul de faţă Apple este una dintre cele mai de succes companii din lume în timp ce Atari a decăzut în uitare şi mai este ţinută minte doar de gameri nostalgici. Ca un bonus, Atari în limba japoneză înseamnă "a lovi ţintă" ceea ce este un nume destul de inspirat pentru un producător de console şi jocuri video.
LG
Ca majoritatea companiior din listă nici coreeni de la LG Electronics nu şi-au început povestea cu acest nume. În 1958 după războiul din Coreea, a luat naştere compania GoldStar care pornise cu misiunea de a construi device-uri electronice pe care să le vândă pe piaţă vestică.
Compania "sora" a Goldstar se numea Lucky, iar uniunea dintre cele două a dus la numele Lucky Goldstar şi implicit LG. Mai mult decât atât coreeni folosesc în continuare sloganul "Life’s Good2 ale cărui iniţiale se pot traduce în acelaşi LG, deşi compania susţine că cele două nu au nicio legătură.
HTC
Mulţi oameni s-ar putea să va spună că HTC vine de la High Tech Computer, ceea ce era valabil la un moment dat însă există un alt motiv în spatele denumirii brandului.
În 1997 când compania a fost fondată de H. T. Cho şi Cher Wang, cei doi au decis să îşi folosească iniţialele propriilor nume în logo-ul companiei.
SONY
Originile numelui companiei japoneze Sony sunt o combinaţie interesantă dintre latină şi engleză. Mai precis combină cuvântul latin "sonus" care înseamnă sunet şi "sonny" care este un termen de argou din engleză ce descrie un tânăr bine intenţionat.
Totuşi acesta nu a fost numele original al companiei. Fondată în 1946 compania de electronice s-a numit iniţial Tokyo Tsushin Kogyo K.K. În 1947, compania a lansat primul său produs, un megafon, iar în 1950 a lansat primul sau reportofon. Numele s-a schimbat în anii 1950 când dorind să se facă pe piaţă internaţională japonezii s-au confuntat cu următoarea problema: trademark-ul TTk aparţinea deja altcuiva. Aşa a luat naştere Sony.
NINTENDO
Cu numele Nintendo povestea este puţin mai complicată şi este foarte posibil să nu ştim niciodată adevărul complet.
Este totuşi acceptat la nivel larg faptul că Nintendo vine de la expresia japoneză cu acelaşi nume care înseamnă "a lasă norocul în voia sorţii".
Totuşi, în cartea "Istoria nintendo din 1889 până în 1980" scrisă de Florent Gorges, se sugerează că această interpretare ar putea fi incorectă. Autorul sugerează că numele Nintendo ar putea avea legătură cu rădăcinile companiei car obişnuia să fie cunoscută că producătorul Hanafuda de cărţi de joc asta la sfârşitul secolului al XIX-lea.
Hanafuda înseamnă "cărţi florale" în japoneză. Potrivit cărţii , compania se străduia să lanseze o nouă gama de cărţi de joc mai ieftine şi s-a hotărât asupra numelui Tengu pentru acestea. Tengu este o creatură umanoidă din mitologia japoneză care are un nas mare.
Cuvântul nas, în japoneză "hana" este identic cu floare când cele două sunt transliterate în limba română. A translitera înseamnă a transcrie un text dintr-un alfabet în alt alfabet, redând literele prin echivalentele lor, fără a ţine seama de valoarea fonetică a semnelor.
Cartea "Istoria Nintendo" susţine că numele brandului ar putea proveni de la "templul în care frecatul nasului este gratuit" deoarece vizitatorii care veneau în Osaka şi în Kyoto obişnuiau să îşi frece nasul în semn că doresc să joace jocuri de noroc.
Se pare că nici măcar strănepotul fondatorului companiei nu ştie adevărul despre numele Nintendo.
AMAZON
Amazon a fost cât pe ce să se numească Cadabra, că în abracadabra. Bezos a vrut că site-ul sau de retail de cărţi să fie la fel de simplu şi rapid că cum ai face un truc de magie.
În 1994, Jeff Bezos chiar a înregistrat compania sub numele de Cadabra însă site-ul a ajuns online de abia în 1995 cu numele Amazon, inspirat bineînţeles de uriaşul rău sud american. Aparent această schimbare a fost bazată pe teama că oamenii ar putea auzi greşit cadabra.com sub formă de cadaver.com, care înseamnă cadavru.
O altă varianta a fost şi Relentless.com, care înseamnă de neoprit, însă prietenii lui Bezos l-au sfătuit că numele sună puţin sinistru.
Deşi unele nume de pe lista noastră de astăzi este posibil să fi venit că surprize, aproape toată lumea ştie de unde a venit numele Google. Însă pentru aceia dintre voi care nu aţi auzit povestea celei mai de succes greşeli ortografice din istorie, Google este scrierea greşită alui Googol.
Googol reprezintă termenul pentru 10 la puterea 100 sau un 1 urmat de 100 de zerouri. De ce? Pentru că fondatorii Sergey Brin şi Larry Page au vrut să transmită numărul uriaş de date pe care îl vor indexa cu noul lor motor de căutare. Mai puţin cunoscut este faptul că porecla initială a motorului de căutare era BackRub, sau masaj.
MICROSOFT
Microsoft este un nume sinonim cu PC-urile însă în 1975 era un simplu vis în mintea lui Bill Gates şi a lui Paul Allen.
Compania a fost fondată în aprilie 1975 iar numele era o combinaţie dintre microprocesor şi software, ceea ce era cel puţin potrivit având în vedere că la momentul respectiv compania crea software pentru sistemele de telemetrie Altair 8800.
În 1977, compania şi-a deschis primul birou internaţional în Japonia sub numele de ASCII Microsoft devenind ulterior Microsoft Incorporated.
Este puţin probabil să nu ştiţi sursa numelui Facebook având în vedere popularitatea inegalabilă a platformei de socializare, dar ar fi imposibil din partea noastră să îl omitem din lista noastră în ciuda potenţialei redundante.
Pe scurt, Facebook era numele directorului care conţinea numele studenţilor din anumite universităţi din SUA pentru a-i ajută să se cunoască mai bine cu colegii lor. Şi da, iniţial site-ul era thefacebook.com.
MOZILLA
În 1994, când o echipa de la Netscape s-a aşezat la masă pentru a se gândi la un nume pentru un browser demn de a-i face concurenţă lui Mosaic. Se gândeau la un nume care să ilustreze intenţia lor de a zdrobi concurenţă. Şi aşa s-au gândit la Godzilla. Iar combinaţia dintre numele Mosaic şi creatură japoneză a dat naştere brandului Mozilla.
WIKIPEDIA
Wikipedia este una dintre brandurile care s-au hotărât mai greu asupra numelui şi şi-a început carieră că Nupedia, o enciclopedie gratuită creată de compania de advertising Bomis a lui Jimmy Wales.
Datorită unei viteze foarte mici de producere a conţinutului, 12 articole în primul an, echipa care a fondat Wikipedia s-a hotărât să caute inspiraţie în alte locuri pentru a grăbi procesul. Astfel au dat peste unul dintre primele site-uri care permiteau userilor să editeze conţinut numit WikiWikiWeb şi s-au hotărât să aplice modelul şi pe platforma Nupedia.
Dar această nu este toată povestea numelui. Jimmy Wales, unul dintre fondatorii enciclopediei online, s-a hotărât asupra numelui Wiki după ce, aterizând în aeroportul din Honolulu a fost încurajat să călătorească spre hotel cu Wiki Wiki Shuttle. Aparent în limba hawaiană wiki înseamnă rapid.
ASUS
Asus este un alt exemplu uşurel şi foarte direct. Compania Asustek, cunoscută în general cu numele de Asus, a fost fondată în 1989 de patru foşţi angajaţi ai Acer care au derivat numele de la calul înaripat din mitologia greacă Pegasus.
Conform unei declaraţii oficiale din partea companiei chinezeşti, cei patru au ales simbolul lui Pegas pentru că simboliza putere, puritate şi spirit de aventură care sunt exact calităţile urmărite de ei în încercarea de a ajunge pe noi culmi de excelenţă cu produsele pe care le crează.
LENOVO
Când fondatorii companiei Lenovo s-au aşezat în 1984 în jurul mesei pentru a discuta un nume pentru noul lor business, au plecat de la întâlnire hotărâţi să boteze compania "Academia Chineză de Ştiinţe, Tehnologie şi institut de cercetare pentru dezvoltarea noilor tehnologii". Nu e nicio glumă.
Ulterior, după ce probabil au realizat că va fi aproape imposibil pentru consumatori să reţină această frază, s-au hotărât să boteze nouă companie simplu "Legend" în engleză, care a fost de altfel şi numele oficial al businessului preţ de două deceni.
În 2003, compania a transformat gama sa de calculatoare care se numea Lenovo într-un business separat care purta acelaşi nume. Cuvântul în sine este o combinaţie dintre articolul Le şi cuvântul Novo care înseamnă nou în latină.
SKYPE
Fondată în 2003, Skype este o altă companie care a ales acest nume din lipsa disponibilităţii unui alt nume. Skype este o compunere destul de evidenţă dintre "sky", adică cer şi peer to peer care se referă la tipul de comunicare online. Această combinaţie a fost prescurtată iniţial Skyper însă acest nume era deja folosit aşa că fondatorii brandului l-au prescurtat la Skype.
YAHOO!
Fondată în 1994 sub numele de "Jerry and David’s Guide to the World Wide Web" de către dezvoltatorii Jerry Yang şi David Filo, compania Yahoo şi-a căpătat noul nume în ianuarie 1995 când cei doi au cumpărat domeniul şi au înregistrat brandul.
Dar în loc să fie inspirat de semnificaţia originală a termenului "yahoo" care în argoul englezesc înseamnă o persoană zgomotoasă, violenţă şi nepoliticoasă, numele brandului este de fapt un acronim pentru Yet Another Hierarchical Officious Oracle. Una dintre primele subcategorii de indexare a informaţiei de pe website era Yahooligans, o combinaţie dintre Yahoo şi houligans, care era de fapt un mini ghid online pentru copii.
SEGA
Sega nu mai este brandul care obişnuia să fie în anii 80-90 însă rămân mulţi oameni care menţin o afecţiune nostalgică pentru el.
Deşi Sega este cunoscut ca un nume important în industria de gaming, originile companiei încep în anii 40 în Hawaii sub numele de Service Games. În 1951 compania s-a mutat în Tokio, Japonia pentru a face hardware de tip arcade şi tonomate activate cu monezi. În urmă unei fuziuni cu businessul rival Rosen Enterprises ce a avut loc în 1965, compania care a rezultat s-a numit SEGA Enterprises.
NIKE
Popularul brand de articole sportive a fost botezat după zeiţă elena a victoriei. Numele ințial propun de fondatorii a fost Blue ribbon Sport.
- Ricky Martin se căsătoreşte. Cine este bărbatul care i-a furat inima cântăreţului latino
- Un nume arab, al doilea cel mai utilizat în Mare Britanie. Ce nume se află pe numărul 1 în TOP
- CAZ REVOLTĂTOR! Poliția i-a cerut unui asiatic să deschidă ochii mai larg pentru poza de pașaport (FOTO)
- Nu a fost ales întâmplător! Care este semnificația cuvântului "Google"
- TOPUL celor mai populare nume de copii din Europa
- Zolușca s-a născut în Moldova. Cele mai populare prenume alese de moldoveni în 2016