Ororile grupării Statul Islamic în apropierea oraşului Mosul. MĂRTURIILE ÎNGROZITOARE ale localnicilor
Militanți ai grupării jihadiste Statul Islamic ar fi ucis peste 300 de foști polițiști irakieni în urmă cu trei săptămâni și i-ar fi îngropat într-o groapă comună în apropierea orașului Hammam al-Alil, la sud de Mosul, scrie agepres.ro cu referire la Reuters.
Potrivit localnicilor, militanții SI au îngropat victimele care au fost împușcate sau decapitate. Locuitorii au afirmat că aproximativ 200 de persoane au fost ucise în săptămânile de dinaintea retragerii din oraș a Statului Islamic.
Human Rights Watch a afirmat că foști polițiști au fost separați de un grup format din circa 2.000 de persoane provenite din sate și orașe din apropiere și care au fost forțate să mărșăluiască alături de militanți luna trecută în timp ce aceștia se retrăgeau către nordul orașului Mosul și în orașul Tal Afar.
Un muncitor a declarat pentru HRW că a văzut combatanți ai SI conducând patru camioane care transportau 100 până la 125 de persoane, dintre care unii i-a recunoscut ca fiind foști polițiști, în apropierea locului ce urma să devină o groapă comună. Câteva minute mai târziu el a auzit focuri de arme automate și strigăte de ajutor.
În noaptea următoare, pe 29 octombrie, a avut loc o scenă asemănătoare când 130-145 de bărbați au fost uciși, a spus martorul.
Un alt martor, un locuitor din Hammam al-Alil, a afirmat că a auzit focuri de arme automate în zonă timp de aproximativ șapte minute, trei nopți la rând.
"Aceasta este încă o dovadă a uciderii în masă a unor foști ofițeri de poliție de către SI în și în jurul Mosulului", a declarat Joe Stork, director adjunct al HRW pentru Orientul Mijlociu.
"Statul Islamic ar trebui să fie făcut responsabil pentru aceste crime împotriva umanității", a mai spus el.