OSCE RECUNOAȘTE ALEGERILE PARLAMENTARE DIN REPUBLICA MOLDOVA
Scrutinul parlamentar de duminică a fost organizat corect, iar drepturile alegătorilor au fost respectate în totalitate. Concluzia aparţine misiunii OSCE, care a monitorizat campania electorală, dar şi procesul de vot.
"Atât pentru cetăţenii moldoveni, cât şi pentru comunitatea internaţională, alegerile parlamentare reprezintă recăpătarea încrederii în instituţiile democratice ale Republicii Moldova", a menţionat Matyas Eorsi, şeful misiunii ODIHR/OSCE.
"Majoritatea aspectelor tehnice ale acestor alegeri au fost desfăşurate într-o manieră profesionistă. În ziua scrutinului nu au avut loc incidente majore. În concluzie, campania a fost activă, corectă şi bine gândită, iar alegerile gestionate, în general, bine", a precizat George Tsereteli, şeful Adunării Parlamentare a OSCE.
Şi reprezentanţii Adunării Parlamentare a Cooperării Economice la Marea Neagră au declarat că alegerile parlamentare şi referendumul consultativ reprezintă un nou pas spre democraţie.
"Dacă să facem o comparaţie cu alegerile precedente, cred că puteți confirma că, într-adevăr, acest scrutin a fost organizat la un nivel mult mai înalt", a subliniat Asaf Hajiyev, secretar general al APCEMN.
"Suntem bucuroși că n-au fost înregistrate abateri grave. Putem spune că oamenii au avut posibilitatea, fără piedici, să-și dea votul pentru cel care au vrut. Astfel, noi putem să felicităm acestă țară pentru modul în care au fost organizate alegerile", a declarat Ramaz Nikolashvili, membrul delegației Georgiei la APCEMN.
Iar vicepreședintele acestui for regional a afirmat că perioada de după alegeri este cea mai importantă pentru țară.
"Moldova acum este la intersecția unor decizii geopolitice foarte importante. Vă așteaptă decizii grele, vă așteaptă reformele. Aveți nevoie de politicieni deștepți, care să respecte legea", a menţionat Petar Kanev, vicepreședintele APCEMN.
Scrutinul de duminică a fost monitorizat şi de 106 observatori din CSI. Observatorii spun că nu au înregistat abateri grave.
"În rapoartele observatorilor CSI au fost înregistrate câteva abateri care, după părerea misiunii, nu au influenţat rezultatele alegerilor", a punctat Victor Guminski, primul adjunct al Secretariatului Executiv al CSI.
"Sperăm că rezultatele alegerilor vor aduce bunăstare ţării şi cetăţenilor. Vrem să menţionăm colaborarea constructivă pe care am avut-o cu membrii birourilor electorale. Funcţionarii electorali au dat dovadă de organizare şi transparenţă", a conchis Zaureş Baimoldina, membru Comisiei Electorale din Kazakhstan.
"Alegerile au fost transparente, conform Constituţiei. În secţiile de votare au fost puse la dispoziţie toate cele necesare pentru organizarea unor alegeri libere", a afirmat Leonid Calaşnicov, membru misiunii de monitorizare din CSI.
Şi experţii locali au declarat că alegerile parlamentare au avut loc fără abateri majore. Totuşi, observatorii Promo-LEX au sesizat faptul că unele liste electorale au fost elaborate cu greşeli, iar pe unele s-ar fi regăsit persoane decedate. De asemenea, experţii au informat şi despre faptul că unii alegători au fotografiat buletinul de vot. Sesizările în acest sens au ajuns la cifra de 110. Iar în 83 de cazuri, în cabina de vot ar fi fost observate două sau mai multe persoane.
"Nu au fost încălcări majore sau schimbări bruște de rezultat în anumite secţii de votare care ar trezi suspiciuni rezonabile despre anumite situaţii incorecte", a subliniat Pavel Postică, director de program Promo-LEX.
În total, Promo-LEX a delegat la aceste alegeri 2094 de observatori în toată ţara. Organizaţia monitorizează alegerile din 2009.
- Vlad Plahotniuc la închiderea urnelor: Noi vrem să lucrăm pentru țară, pentru tot ce ne-am angajat la întâlnirile noastre cu oamenii
- ALEGERI PARLAMENTARE și REFERENDUM CONSULTATIV. Peste 1 450 000 de moldoveni au ieșit astăzi la vot
- CEC: Mulțumim alegătorilor pentru implicare și activism civic
- Ce urmează după alegerile parlamentare şi referendumul consultativ?