Osemintele descoperite în Bulgaria ar putea aparţine Sfântului Ioan
Osemintele descoperite în urmă cu doi ani, în Bulgaria, ar putea aparţine Sfântului Ioan Botezătorul. Este dezvăluirea făcută de specialiştii de la Universitatea Oxford, după efectuarea unor teste cu carbon 14.
Potrivit experţilor, falanga analizată datează din secolul I, perioadă în care se presupune că ar fi trăit predicătorul. În 2010, rămăşiţele pământeşti ale lui Ioan Botezătorul, printre care fragmente mici de craniu, oasele de la un maxilar şi un braţ, au fost descoperite în ruinele unei mănăstiri vechi, situată pe o insulă din Marea Neagră.
Deocamdată, nu se ştie cum au ajuns relicvele în Bulgaria, dar se presupune că au fost donate de Biserica Creştină de la Constantinopol, când ţara făcea parte din Imperiul Bizantin. Sfântul Ioan, care l-a botezat pe Isus, a prezis venirea lui Hristos, fiind decapitat din ordinul regelui Irod.