Osetia de Sud a anulat victoria candidatului opoziţiei, Alla Djioeva, la alegerile prezidenţiale
foto: ebihoreanul.ro
canal tv
Regiunea separatistă georgiană Osetia de Sud a anulat marţi victoria repurtată la alegerile prezidenţiale de candidata opoziţiei, Alla Djioeva, asupra candidatului susţinut de Kremlin, invocând fraude, relatează AFP, citat de money.ro.
"Curtea supremă a decis să invalideze alegerile care au avut loc pe 27 noiembrie, întrucât adepţii candidatei Alla Djioeva au încălcat legislaţia electorală", a arătat Curtea supremă, într-o hotărâre citată de agenţiile de presă.
Menţionăm că în primul tur de scrutin pe 13 noiembrie, candidatul Moscovei, Anatoli Bibilov, a obţinut primul loc cu 25,44 la sută din voturi, urmat de fostul ministru al educaţiei, Alla Djioeva, cu 25,37 la sută dintre sufragii.