Ostap îi răspunde lui Ganea: În timpul meciurilor, nici nu ştia ce are de făcut
După ce a fost demis de la Rapid, fostul antrenor al roş-albaştrilor, Ionel Ganea, a făcut mai multe declaraţii în presa română. Ganea l-a acuzat pe fostul său patron, Victor Ostap, că nu a respectat prevederile contractului şi a declarat că nu a vrut să se convertească la proxenetism.
"Domnul Ostap nu poate fi comparat cu patronii din România. Eu am avut clauză în contract prin care el, sau alţi oficiali, nu aveau voie să se bage la echipă. Cred că asta l-a deranjat. Într-o noapte o fi visat urât şi m-a dat afară" a precizat Ganea.
"În cele cinci meciuri cât a stat aici a jucat din prost în mai prost. Să stai în timpul meciului şi să nu ştii ce să faci... Sigur i-a fost foarte greu să se acomodeze, însă el nu a înţeles unde a nimerit. E o greşeală de-a mea aducerea lui Ganea. Omul nu-i autocritic. Nu a găsit de cuviinţă să se analizeze. Însă nu a fost nici o problemă care să nu fie clarificată în relaţia noastră", a conchis Victor Ostap.
Cea mai mare performanţă obţinută de Ionel Ganea la Rapid a fost calificarea în semifinalele Cupei Moldovei. Până la finalul sezonului, formaţia din Ghidighici va fi condusă de tandemul Pavel Iriciuk - Alexandru Guzun.