Oţelul este noua campioană a României
Sărbătoare mare la Galaţi! Oţelul a devenit campioana României, după ce a învins-o cu 2-1 într-o partidă tensionată pe FC Timişoara. Astfel, formaţia antrenată de Dorinel Munteanu a reuşit să cucerească primul titlul din istoria clubului şi o primă participare în Liga Campionilor.
Atât de mare a fost încrâncenarea din teren, încât doi jucători ai oaspeţilor, Taborda şi Sepsi, s-au dat cap în cap încă din minutul 5. Accidentat la această fază, portarul Timişoarei chiar a fost schimbat după un sfert de oră, însă nu înainte de a primi un gol. Liviu Antal a profitat de ieşirea lusitanului şi a deschis scorul.
Timişoara a avut o singură ocazie în perioada primei părţi, când Tosaint Ricketts a trimis peste bară din şase metri. Bănăţenii au început mai bine repriza a doua şi au egalat prin Ianis Zicu, dar speranţele le-au fost spulberate peste 20 de minute. Marius Pena a marcat golul de 2-1 la capătul unui superb contraatac şi a adus delirul în teren şi în tribune.
Astfel, după această perfomanţă, Oţelul este a treia formaţie din provincie, după CFR Cluj şi Unirea Urziceni, care va evolua în Liga Campionilor.