Pace între Rusia şi Turcia. Subiectele discutate de liderii celor două ţări în cadrul întâlnirii
După nouă luni de conflict, Rusia şi Turcia îşi dezgheaţă relațiile. Preşedintele de la Ankara, Recep Erdogan, şi cel de la Moscova, Vladimir Putin, au avut astăzi o întrevedere, în cadrul căreia au convenit să restabilească zborurile charter, să reia proiectul gazoductului Turkish Stream şi să colaboreze pentru rezolvarea problemei siriene.
De asemenea, liderul de la Kremlin a anunţat că Rusia va examina ridicarea treptată a restricţiilor economice impuse Turciei.
"Această vizită, are o mare importanță pentru soarta relațiilor dintre Rusia și Turciacare are loc în pofida situației politice interne foarte complicate din Turcia, arată că noi toți dorim restabilirea dialogului și a relațiilor, în interesul poporului rus și al celui turc", a declarat Vladimir Putin.
"Dragul meu prieten Vladimir Putin și eu avem o poziție comună, ceea ce demonstrează că avem voința de a arăta lumii că vom acționa ca niște țări prietene, iar relațiile s-au normalizat", a declarat preşedintele turc, Recep Erdogan.
În cadrul unei conferințe de presă, oficialii au anunţat mai multe acţiuni pe care trebuie să le întreprindă pentru normalizarea relaţiilor dintre cele două ţări. Ei au declarat că întâlnirea de astăzi a fost una pozitivă și productivă.
Aceata este prima vizită peste hotare a șefului statului turc, după tentativa de lovitură de stat de luna trecută.
Relaţiile dintre cele două țări s-au înrăutățit după ce, în luna noiembrie a anului trecut, aviaţia turcă a doborât un avion militar rusesc.
- Rusia şi Turcia îşi pot îmbunătăți relațiile. Erdogan, așteptat într-o vizită oficială la Sankt Petersburg
- Vladimir Putin, 17 ANI DE PUTERE. Cariera politică a liderului de la Kremlin
- Turcia: Peste 26.000 de persoane au fost reținute în urma tentativei de puci
- Negocieri secrete. Cum au reuşit Turcia şi Rusia să-şi restabilească relaţiile
- Protestele lui Usatîi şi interesele Rusiei. Ce se ascunde, de fapt, în spatele acestor îndemne
- Rusia va construi două reactoare nucleare în sud-vestul Iranului