Pacienţii vindecaţi de coronavirus vor face doar un test înainte de externare

Pacienţii vindecaţi de coronavirus vor face doar un test înainte de externare şi nu două cum era până acum. Deşi testarea dublă este recomandată de OMS, directorul ANSP, Nicolae Furtună, susţine că în spitalele cu profil COVID nu sunt suficiente paturi, iar sistemul medical face faţă cu greu numărului de bolnavi. Astfel, pacienţii care se simt bine, nu mai au simptome, iar primul test confirmă lipsa virusului, sunt lăsaţi să plece acasă, cu respectarea procedurii de autoizolare timp de două săptămâni.

NICOLAE FURTUNA, şeful ANSP: "Astfel încât în această perioadă să obţinem dispariţia totală a virusului, iar persoana să fie exclusă din lista potențialelor surse de infecţie."

Nu se ştie încă de când va fi aplicată regula unei singure probe la externare. Specialiştii ANSP au făcut precizări referitor la calitatea testelor efectuate întrucât au fost situaţii când primul test a arătat negativ, iar cel de-al doilea pozitiv. De vină ar fi modul în care au fost prelevate probele, felul în care sunt păstrate, transportate şi procesate în laborator.

NICOLAE FURTUNA, şeful ANSP: "Este mare ponderea probelor fals negative la persoanele fumătoare, persoanele care au procese purulente, ne-am convins deja de asta din practica moldovenească că puroiul inhibă. Dacă se colectează proba de la persoana care recent a mâncat sau băut, riscul ca proba să fie una fals negativă etse unul foarte mare."

Până în prezent, în ţară au fost efectuate peste 28 de mii de teste la coronavirus.

Lasă un comentariu