Pădurari şi poliţişti înarmaţi, cu ochii în patru prin pădurile din ţară. Ce fenomen vor să combată autorităţile (VIDEO)
Pentru a preveni cazurile de tăiere ilicită a brazilor în perioada sărbătorilor de iarnă, autoritățile au dispus supravegherea spațiilor verzi din țară. De la începutul lunii decembrie și până la sfârșitul lunii ianuarie, pădurari şi poliţia vor patrula mai des aceste zone.
Înarmați cu arme, pădurarii sunt cu ochii în patru și au grijă ca cei peste 25. 000 de pini și molizi, din Ocolul Silvic Strășeni, să nu fie furați.
"În fiecare zi, 24 din 24 păzim pe schimb. De la ora opt se face tura, până în noapte. Se schimbă câte un pădurar în fiecare tură. Vin, îi întoarcem înapoi, le lămurim că nu se poate de tăiat", a spus pădurarul Ocolului Silvic Strășeni, Victor Racoviță.
"Acest molid a fost adus de trei ani în urmă, a fost sădit, adus din județul Băcău, România și s-a adaptat foarte bine la condițiile noastre. Socot că peste doi ani de zile, la anul, peste un an, doi noi o să putem comercializa la sărbătorile de iarnă", a spus inginerul de pază și protecția pădurii din gospodăria silvo-cinegetică Strășeni, Gheorghe Staver.
Reprezentanții Agenției "Moldsilva" spun că numărul taierilor ilicite de brazi s-a micşorat în acest an.
"Corpul silvic, împreună cu garda forestieră sunt implicați în aceste activități conform unui grafic special. La unele patrulări, legate în acest moment și de petrecerea vânătorii, implicăm și colaboratorii poliției și membrii societății vânătorilor și pescarilor", a declarat directorul general adjunct "Moldsilva", Tudor Botnari.
Brazii au fost puşi deja în vânzare în piețele din capitală:
"Sunt. Sunt cumpărători. Sperăm ca înainte de Anul-Nou să fie și mai mulți. În fiecare an, înainte de Anul-Nou, vânzările sunt dublate".
În acest an, Agenția "Moldsilva" a pus în vânzare aproximativ 21. 000 de pini şi molizi. Pentru tăierea ilicită a brazilor din fondul forestier, persoanele fizice riscă amendă între 800 și 1000 de lei, iar persoanele juridice - între 8000 și 10.000 de lei sau muncă neremunerată în folosul comunității.
- Feerie pe străzile capitalei. Cum arată Chişinăul nocturn în ajunul sărbătorilor de iarnă (GALERIE FOTO)
- Veşti bune pentru cei care vor traversa hotarul! Anunţul Serviciului Vamal şi al Poliţiei de Frontieră
- Magie de sărbătoare în Europa: Topul oraşelor în care sunt cele mai frumoase târguri de Crăciun