Pagube imense la Căuşeni, provocate de grindină
Ploaia cu grindină din această noapte a făcut pagube imense în câteva localităţi din raionul Căuşeni. Reprezentanţii Serviciului Situaţii Excepţionale spun că, potrivit informaţiilor preliminare, au fost afectate patru localităţi: Ursoaia, Baccealia, Tănătari şi Grigorievca. Autorităţile nu au estimat încă valoarea prejudiciilor aduse de furtuna cu grindină.
Autorităţile nu au estimat încă valoarea prejudiciilor aduse de furtuna cu grindină.
"Au fost afectate mai multe localităţi, dar în aceste patru prejudiciul mai mare. Comisiile situaţiilor excepţionale din primării s-au întrunit şi se vor deplasa pe teren pentru a estima pagubele", a spus preşedintele raionului Căuşeni, Ion Ciontoloi.
Traseul Anenii Noi-Căuşeni, pe segmentul ce trece prin satul Grigorevca, a fost blocat pentru un timp, de un arbore doborât de vânt. În satul Baccealia, tot din cauza vântului, un arbore a căzut peste o conductă de gaze. Din acest motiv, a fost sistată alimentarea cu gaze a primăriei, grădiniţei şi azilului de bătrîni din localitate. Meteorologii anunţă că ploile vor continua.
"Ploi cu grindină, descărcări electrice şi vânt puternic vor fi până duminică. Astăzi se vor înregistra averse în a doua parte a zilei şi este posibil să se extindă pe cea mai mare parte a teritoriului ţării. Pentru mâine este posibil să avem ploi izolate. Vom avea o pauză de 2-3 zile, iar începând de joi vor veni iarăşi ploile", a menţionat prim-vicedirectorul Serviciului Hidrometeo, Elina Pleşca.
- Ploaia a făcut ravagii în satul Mărcăuţi: Pagube de milioane de lei şi culturi agricole distruse aproape în totalitate
- (VIDEO) Grindină cât oul de găină în România. Şoferii prinşi în traficau au ţinut mâinile pe parbrize pentru a-şi proteja maşinile
- Consecinţele ploilor de ieri: 27 de localităţi rămase fără energie electrică, iar mai multe gospodării - inundate