Pagubele ploii de ieri: Blocuri inundate şi zeci de localităţi din ţară fără curent electric
Case fără acoperişuri şi zeci de localităţi fără curent electric. Acestea sunt pagubele aduse de ploia puternică, care a avut loc în seara zilei de ieri.
"În acest moment mai rămân deconectate 44 de localităţi din 8 raioane. Este vorba de localităţile din raioanele Anenii Noi, Căuşeni, Ştefan Vodă, Hânceşti, Basarabeasca, Cimişlia, Leova şi Găgăuzia. Ploaia a făcut ravagii şi în satul Verejeni, raionul Teleneşti. În urma vântului puternic, au fost deteriorate parţial acoperişurile a 11 case de locuit", a declarat Liliana Puşcaş, ofiţer de presă la Situaţii Excepţionale.
Potrivit informaţiilor, şi municipiul Chişinău a avut de suferit din cauza intemperiilor.
"Poaia a făcut ravagii şi în municipiul Chişinău. Au fost inundate subsolurile la mai multe blocuri de locuit. Astfel, au fost pompate peste 25 de tone de apă din subsolurile a patru blocuri locative", a mai menţionat Puşcaş.
Nici o persoană nu a avut de suferit.