Pagubele provocate de inundaţii în raionul Criuleni sunt estimate diferit
Deşi spun că ştiu exact care sunt pagubele provocate de inundaţii, când vine vorba despre cifre autorităţile oferă date contradictorii. Un exemplu este raionul Criuleni, unde pagubele sunt estimate diferit de către primării, Consiliul raional şi Departamentul Situaţii Excepţionale. Numărul caselor, al subsolurilor şi al fântânilor inundate diferă de la o autoritate la alta.
Curios este şi faptul că cifrele prezentate de către preşedintele raionului sunt mult mai mici, decât cele ale primarilor.
La rândul lor, reprezentanţii Departamentului Situaţii Excepţionale recunosc că nu au o situaţie detaliată a pagubelor provocate de inundaţii.
Liliana Puşcaşu a mai spus că Departamentul Situaţii Excepţionale va avea abia peste câteva zile un bilanţ al pagubelor din localităţile inundate.