Pâinea albă, fulgii de porumb şi orezul cresc riscul de cancer pulmonar. Explicaţia specialiştilor
Consumul de alimente cu index glicemic ridicat creşte considerabil riscul apariţiei cancerului la plămâni, potrivit celui mai mare studiu de acest gen, realizat la Centrul pentru Cancer MD Anderson din cadrul Universităţii din Texas.
Carbohidraţii, consideraţi principalii vinovaţi pentru obezitate, au fost acum asociaţi cu apariţia cancerului la plămâni. Potrivit studiului, riscul apariţiei acestei maladii este cu 49% mai mare în cazul persoanelor care consumă alimente cu un index glicemic mare, cum sunt pâinea, fulgii de porumb sau orezul, scrie Telegraph.
"Am observat o creştere cu 49% a riscului de cancer pulmonar în cazul persoanelor cu cel mai mare index glicemic de zi cu zi, prin comparaţie cu cei care au avut un index glicemic mic", spune Dr Stephanie Melkonian, autorul studiului.
Studiul, publicat în Revista Cancer Epidemiology, Biomarkers & Prevention, este cel mai mare de acest gen care a investigat potenţială legătură dintre indexul glicemic şi cancerul pulmonar.
Oamenii de ştiinţă au chestionat 1.905 pacienţi diagnosticaţi cu cancer la plămâni şi au comparat rezultatele cu cele ale 2.413 indivizi sănătoşi.
- DOLIU în România. Un mare coregraf a murit răpus de cancer
- Ordin semnat de Ministerul Sănătății. Moldovencele pot efectua GRATUIT screeningul colului uterin
- Shakira a lansat păpușa fără păr pentru copiii bolnavi de cancer
- Primul transplant de penis efectuat în Statele Unite, pentru un bărbat care suferă de cancer
- STUDIU ÎNGRIJORĂTOR: Legătura între utilizarea telefonului mobil şi cancer
- Bolnavii de cancer ar putea fi salvaţi de la moarte. Programul naţional pregătit de autorități