Pâinea s-ar putea scumpi. Directorul celei mai mari brutării asigură că preţurile la pâinea socială vor fi păstrate
Mai multe tipuri de pâine s-ar putea scumpi din luna martie. Anunţul a fost făcut astăzi de către directorul celei mai mari întreprinderi de panificaţie din ţară. În schimb, acesta a dat asigurări că preţul mai multor sortimente de pâine socială, care costă în prezent 3 lei și 50 de bani, nu va fi majorat.
Directorul întreprinderii, Victor Cojocaru, a explicat că preţul la pâinea de categorie superioară ar putea crește dacă materia primă și combustibilul se vor scumpi în continuare, și dacă va crește și tariful pentru energia electrică.
În rest, prețurile pentru cele opt tipuri de pâiine socială nu vor fi modificate, chiar dacă întreprinderea înregistrează pierderi.
"Actualmente la pâinea care o producem noi rentabilitatea este în minus, la toată pâinea. - Deci nu este exclus ca preţul să fie majorat? Nu este exclus, dar nu la pâine socială. Pâinea de secară care are careva amestecuri, aditivi care are nişte seminţe la ea poate să se ridice", a spus Victor Cojocaru.
Premierul Chiril Gaburici, care a fost în vizită la întreprindere, a declat că Guvernul vrea s-o ajute și așteaptă propuneri de la administrația acesteia.
"Am discutat foarte mult la capitolul formării preţului. Urmează să vedem cum Guvernul poate să susţină fabrica pentru a acoperi pierderile care le au. Pentru că au pierderi la anume la capitolul producerii pâinii sociale", a comentat premierul Gaburici.
Directorul combinatului de pâine a declarat că în luna aprilie, pe rafturi ar putea reveni pâinea "Chişinău", care costă 1 leu și 50 de bani.
Aceast are o greutate de 800 de grame și este produsă doar din făină, apă, drojdie şi sare. Aceasta nu mai este produsă de la mijlocul lunii ianuarie, din cauza unei defecţiuni de utilaj.