Pâinea socială REVINE pe piaţă chiar de săptămâna viitoare
Prim-ministrul Pavel Filip a avut, astăzi, o întrevedere cu ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Eduard Grama și cu directorul Combinatului de panificație Franzeluța, Boris Andros, precum și cu directorul Floarea Soarelui din Bălți, Stela Ostrovețchi.
Întâlnirea face parte din seria de consultări, inițiate de șeful Executivului, cu factorii determinanți de pe piețele de produse și servicii din Republica Moldova.
Efortul Guvernului urmărește găsirea celor mai bune soluții pentru a sprijini economia și a depăși criza economică, fără costuri pentru populație și pentru companiile de stat și private. O componentă importantă de interes vizează produsele de primă necesitate pentru populație.
"Este important să atragem atenția la produsele de primă necesitate, care sunt cele mai mari probleme cu care se confruntă producătorii și unde s-ar putea implica Guvernul. Suntem gata să ajutăm producătorii în soluționarea problemelor, dar și producătorii, în această perioadă complicată, ar trebui să-și optimizeze cheltuielile, să nu aibă supraprofituri, asigurând optimizarea prețurilor", a spus Premierul.
Pavel Filip a oferit toată deschiderea Guvernului pentru a rezolva problemele cu care se confruntă cei doi producători, solicitând, la rândul său, solidaritatea companiilor reprezentate, în cadrul întâlnirii, cu puterea de cumpărare pe care cetățenii o au astăzi.
În cadrul întrevederii, directorul general Franzeluța S.A. a arătat că există posibilitatea introducerii pâinii sociale, chiar de săptămâna viitoare, la un preț mai accesibil și la o calitate bună, fiind însă necesar sprijinul Guvernului, pe o serie de probleme punctuale.
În context, directorul Franzeluța S.A. a cerut, între altele, sprijin din partea Premierului pentru deblocarea creditului polonez, precum și accesul la o cantitate de grâu din rezervele statului, sub formă de împrumut, cu restituirea din roada nouă.
Prim-ministrul a confirmat că Guvernul are capacitatea de a oferi suport în problemele amintite și a arătat că, în ce privește creditul polonez, tema va fi introdusă, chiar azi, pe ordinea de zi a Guvernului și se vor lua măsurile ce se impun.
"Suntem toți parteneri în acest proces de depășire a crizei și încercăm să fim raționali și eficienți. Eu vă mulțumesc foarte mult și ne vom îndeplini toate promisiunile asumate pentru a vă sprijini în producerea acestei pâini sociale", a afirmat șeful Executivului.
În ceea ce privește producerea de ulei, de asemenea, Pavel Filip a arătat că Guvernul dorește să vină în întâmpinarea nevoilor marilor producători.
În acest context, directorul Floarea Soarelui S.A. a amintit că industria se confruntă cu problema materiei prime, care se exportă în cantități mari, dar că, în același timp, un sprijin al Guvernului pentru producători ar putea genera o scădere reală a prețului la ulei. Directorul Floarea Soarelui S.A. a arătat că va analiza această posibilitate în viitorul apropiat.
"Apreciez deschiderea de care ați dat dovadă. Vom continua aceste întâlniri cu toate ramurile ca să găsim echilibrul, astfel ca agenților economici să le fie confortabil să lucreze, statul să-și acumuleze impozitele, iar cetățenii să aibă acces la produse de calitate", a concluzionat Prim-ministrul Pavel Filip.