Pakistan: Zeci de morţi în urma ploilor musonice abundente
Zeci de persoane au murit în urma unor inundaţii intense care au lăsat fără adăpost sute de locuitori din Pakistan, ţară afectată de ploi musonice abundente, au anunţat autorităţile.
În provincia sudică Balochistan, 57 de persoane, inclusiv femei şi copii, au murit după ce au fost luaţi de viituri, a declarat Ziaullah Langove, consilier pe probleme legate de dezastre şi afaceri interne al ministrului-şef al provinciei, adăugând că opt diguri au cedat în urma ploile abundente.
Alte sute de persoane au rămas fără adăpost după ce casele lor s-au prăbuşit din cauza ploilor şi a inundaţiilor, a precizat oficialul, precizând că ploi musonice vor continua.
În provincia Khyber Pakhtunkhwa din nord-vest, două persoane, inclusiv un copil de şase ani, au murit şi alte patru au fost rănite după ce gospodăria în care se aflau s-a prăbuşit din cauza ploilor, potrivit declaraţiei unui oficial districtual. În ultimele zile, ţara a fost afectată de ploi abundente care au inundat zone extinse din cel mai mare oraş al Pakistanului, Karachi.
În ţara vecină, Afganistan, 24 de persoane au murit în urma inundaţiilor din est şi sud, a declarat vineri un purtător de cuvânt al agenţiei pentru gestionarea dezastrelor. Marina pakistaneză a indicat că se alătură operaţiunilor de evacuare a cetăţenilor şi de livrare a raţiilor de apă potabilă în Balochistan.
În 2010, 20 de milioane de persoane au avut de suferit de pe urma celor mai grave inundaţii din Pakistan, care au produs pagube de miliarde de dolari la nivelul infrastructurii şi au distrus culturi pe arii extinse, o cincime din ţară fiind inundată.