Palermo-Juventus 3:1
Palermo a reuşit cel mai frumos rezultat din acest sezon din Seria A câştigând în deplasare cu Juventus, 3-1. Golul de onoarea al juventinilor a fost marcat de Vincenzo Iaquinta.
Cu Del Piero, Filipe Melo şi Krasici pe teren, Juventus a fost umilit acasă de Palermo în etapa a patra din Serie A. Masacrul a început în minutul doi când atacantul argentinian Javier Pastore a trimis în poartă balonul respins în primă fază de portarul Storari.
Del Piero a fost aproape să aducă egalarea la mijlocul reprizei secunde, insă şutul său a fost imprecis. Campionul mondial din 2006 a fost schimbat în minutul 60, iar Palermo şi-a mărit imediat avantajul prin mijlocaşul sloven, Josip Ilicici.
Amauri şi Melo au fost autorii a două lovituri consecutive pe direcţia porţii, dar portarul a fost pe fază. Şi cum ocaziile se răzbună, Palermo a înscris din lovitură liberă prin Cesare Bovo.
Juventus a marcat golul de onoare în minutul 87 prin Iaquinta. Palermo a obţinut prima victorie în acest sezon şi la fel ca Juventus a acumulat 4 puncte după patru etape.