Pământul costă 3,5 milioane de miliarde de euro AFLĂ DE CE
Astrofizicianul Greg Laughlin, de la Universitatea California (Statele Unite), a creat o formulă pentru a calcula valoarea planetelor şi a ajuns la concluzia că Pământul este cel mai scump astfel de astru, fiind cotat la 3,5 milioane de miliarde de euro, scrie Gândul cu referire la Daily Mail.
El a ajuns la această sumă ţinând cont de mai multe caracteristici ale planetei, printre care vârsta, mărimea, temperatura, masa.
După acelaşi algoritm, planeta Marte e cotată la 11.700 de euro, iar Venus - puţin sub 0,7 eurocenţi. Deşi ambele planete au dimensiuni similare Terrei, ele valorează mult mai puţin deoarece nu prezintă forme de viaţă şi au temperaturi extreme (pe Marte, variază între -140 şi 20 de grade Celsius, iar pe Venus, între -220 şi 420 de grade Celsius).
Pe lângă mândria că ne-am autodeclarat "cea mai tare planetă", algoritmul ne-ar putea ajuta să găsim şi alte planete la fel de "tari", susţine Laughlin. El a ierarhizat cele 1.235 de planete cunoscute până în prezent şi a ajuns la concluzia că doar planetele care valorează peste 70 de milioane de euro merită cercetate.
Planetele cele mai asemănătoare Pământului, descoperite până în prezent, au scoruri dezamăgitoare: una valorează 175.000 de euro, iar cealaltă - 120 de euro, conform ecuaţiei lui Laughlin.'
"Mereu am considerat că formularea "planetă asemănătoare Pământului" este nesatisfăcătoare, de aceea am creat această scară. Dar, până acum, este doar o metodă de a măsura cât de încântat sunt de descoperirea unei anumite planete", a declarat astrofizicianul, pentru Daily Mail.
Laughlin a explicat şi cum influenţează fiecare factor ecuaţia. Cu cât este mai veche o planetă, cu atât este mai bună, deoarece a avut timp să se maturizeze. În ceea ce priveşte masa şi temperatura, acestea trebuie să fie cât mai asemănătoare cu ale Pământului. De asemenea, se ţine cont de energia produsă de steaua în jurul căreia orbitează planeta.
"Oricum, formula ne face să realizăm cât de preţios este Pământul. Ar fi cazul să-l protejăm mai bine", a conchis Laughlin.