Pământul, văzut de la 10.000 de mile distanță. A fost surprinsă o IMAGINE SPECTACULOASĂ
Spectaculoasa imagine a fost surprinsă în anul 1967, în cadrul misiunii fără echipaj uman Apollo 4. În fotografie se văd contururile coastei braziliene, Oceanul Atlantic, Africa Occidentală și Antarctica.
La 9 noiembrie 1967, capsula fără echipaj a misiunii Apollo 4 a realizat trei orbite în jurul Pământului de la distanța de 10.000 de mile (peste 16.000 de kilometri) pentru a testa motoarele translunare, ce aveau să fie folosite de echipajele care au aselenizat începând cu misiunea Apollo 11 (1969), potrivit NASA, scrie digi24.ro.
În cadrul misiunii Apollo 4 a fost testat și sistemul de reintrare în atmosfera terestra cu mare viteză, precum și racheta portantă Saturn V, teste necesare, de asemenea, pregătirii misiunilor spre Lună.
Fotografia a fost realizată cu o cameră de 70 mm, în timp ce capsula se afla la apogeul orbitei sale eliptice. În fotografie se văd contururile coastei braziliene, Oceanul Atlantic, Africa Occidentală și Antarctica.