canal tv
(UPDATE 12:22) Problema a fost remediată.
(09:33) Zeci de camioane sunt blocate la vamă din cauza unei pene de curent electric în punctul de trecere a frontierei Cahul-Oancea. Potrivit Serviciului Vamal, începând cu ora 05:00 nu este posibilă perfectarea actelor pentru camioane.
În postul vamal Cahul staționează circa 10 camioane, care au fost perfectate și așteaptă să treacă spre control la partea română, iar alte circa 80 camioane staționează până la intrare în postul vamal.
"La moment echipa tehnică lucrează pentru remedierea problemei, dar cu exactitate nu se cunoaște cât va dura procesul în timp. Vă rugăm să prezentați înțelegere și din timp, să optați pentru alte posturi vamale din proximitate", menționează Serviciul Vamal.