Până la 3.000 de combatanţi jihadişti s-ar putea întoarce în Europa
Până la 3.000 de europeni care au luptat sau au trăit alături de organizația jihadistă Statul Islamic (SI) în Irak și Siria ar putea reveni în Europa, relevă un raport elaborat de Rețeaua europeană de sensibilizare privind radicalizarea (RAN), structură creată de Comisia Europeană, scrie agerpres.
''Majoritatea țărilor membre ale Uniunii Europene se așteaptă la o creștere lentă, dar progresivă, a întoarcerilor de combatanți'' ai SI și ai grupării Hayat Tahrir al-Sham (HTS, fostul Front Al-Nosra), subliniază documentul citat.
Numărul acestor combatanți ce revin în Europa ar urma să crească mai ales dacă autoproclamatul 'califat' al Statului Islamic, care a pierdut teritorii substanțiale în Siria și Irak în ultimele luni, 'va fi învins militar sau se va prăbuși', notează raportul, care a fost remis în luna iulie membrilor Comisiei Europene.
Diverse estimări prevăd 'între 1.200 și 3.000 reveniri' ale europenilor cu 'diferite antecedente', în mare parte 'femei și copii', adaugă RAN.
Potrivit aceluiași raport, în perioada 2011-2016, 'peste 42.000 de combatanți teroriști străini' au plecat din 120 de țări pentru a se alătura Daesh (acronimul în arabă pentru Statul Islamic) — un aflux de o amploare inedită în istoria jihadului în lume — dintre care 'peste 5.000 din Europa'.
Majoritatea combatanților jihadiști străini europeni ajunși în Siria și Irak au provenit din Belgia, Franța, Germania, Marea Britanie, Austria, Danemarca, Finlanda, Italia, Olanda, Spania și Suedia. Conform Uniunii Europene, 15-20% dintre aceștia au murit în lupte, 30-35% au revenit deja în țările de origine europene și circa 50% încă se află în Irak și Siria.
- Statul Islamic A INTERZIS toate produsele Nike. CE RISCĂ cei care le poartă
- Explozii la mai multe depozite de muniții din Siria ale ISIS
- Jihadiştii ISIS au fost LOVIŢI DE HACKERI. Conţinut PORNOGRAFIC GAY, distribuit pe paginile lor (FOTO 18+)
- Rusia, noi atacuri asupra ISIS: 80 de jihadişti au murit, 36 de vehicule, distruse
- Spania "pândește" teroriștii! Trei presupuși jihadiști au fost arestați la Madrid
- VIDEO. Momentul în care ISIS aruncă în aer moscheea din Mosul ca dovadă a acceptării înfrângerii