Până la 32 de grade şi nivel ridicat al radiaţiei ultraviolete mâine în ţară
La noapte nu vom avea parte de precipitaţii, cerul va fi senin, iar vântul va sufla slab. Termometrele vor indica valori de câte 11 grade la Bălţi, 13 la Briceni, şi câte 14 la Soroca şi Orhei. În centrul ţării vor fi 16 grade la Chişinău, câte 15 Dubăsari, Tiraspol şi Leova. La Comrat şi Cahul se vor înregistra câte 16 grade Celsius.
Mâine vremea va fi determinată de influienţa unei zone de aer cu presiunea atmosferică ridicată. Soarele va străluci nestingherit pe cer, iar vântul va sufla slab. Vă recomandăm să aveţi grijă la orele amiezii, pentru că razele soarelui ne aduc şi nivel ridicat al radiaţiei ultraviolete. Mercurul din termometrele din nordul ţării va fi la 27, 28 şi 29 de grade la Briceni, Soroca şi Bălţi. Câte 30 de grade vor fi şi la Orhei, Chişinău şi Leova. Oraşele din stânga Nistrului vor avea parte de cele mai ridicate temperaturi, câte 31 şi 32 de grade la Dubăsari şi Tiraspol. Tot 31 de grade se vor înregistra şi la Comrat şi Cahul.
În următoarele zile, în Capitală termometrele vor indica valori de până la 30 de grade marţi. De miercuri revin ploile slabe, însoţite de descărcări electrice şi cu 27 grade Celsius la amiază. Ploile slabe vor continua până la sfârşitul săptămânii, iar joi şi vineri, maximile termice vor fi de 25 şi 24 grade respectiv.