Povestea excepțională a unui bărbat desfigurat, care a primit după o lungă așteptare un nou chip, și a văduvei donatorului face înconjurul lumii. Cei doi s-au întâlnit pentru prima dată, la Clinica Mayo, din Minesota, iar momentul a fost unui extrem de emoționant, scrie digi24.ro.

Andy Sandness a rămas desfigurat în urma unei tentative de sinucidere. În 2006, cu doar două zile înainte de Crăciun, tânărul care avea atunci 21 de ani s-a împușcat în bărbie, dar a supraviețuit în mod miraculos. Paramedicii care au sosit imediat la locuința lui Andy au reuși să îi salveze viața, însă tânărul a rămas mutilat. Abia anul trecut, el a fost supus unei operații de reconstrucție care a durat 56 de ore.

Chirurgii i-au transplantat nasul, obrajii, buzele, dinții, gura și maxilarul lui Calen "Rudy" Ross, care s-a împușcat accidental și a murit în 2016. Soția lui, Lilly, era însărcinată în luna a opta când a avut loc incidentul. Femeia a fost de acord ca organele soțului ei să fie donate, inclusiv pielea și chipul, care s-au dovedit compatibile cu Andy Sandness. Femeia recunoaște că a fost reticentă inițial să doneze fața soțului ei, dar s-a gândit la copilul lor și și-a dorit ca fiul ei să înțeleagă într-o bună zi cum a reușit tatăl lui să salveze alte vieți.

Acum, Lilly și Andy s-au întâlnit pentru prima dată, iar momentul a fost unul teribil de emoționant pentru amândoi. Cu ochii în lacrimi, femeia a atins chipul lui Andy. „Am vrut să îți arăt că darul soțului tău nu va fi irosit”, i-a spus tânărul.

Pentru Lilly Ross, întâlnirea vine după un an de coșmar, în care a trebuit să se ocupe de funeraliile soțului ei, să ia decizii, să aducă pe lume un copil și să își pună viața în ordine. „Întâlnirea cu Andy înseamnă pentru mine încheierea unui capitol dureros din viața mea. A fost cumplit ce s-a întâmplat, dar mă bucur că el face parte acum din familie”, a declarat aceasta.

Andy Sandness a primit astfel o nouă șansă la viață după ce, timp de 10 ani a trăit izolat, desfigurat, fără să poată mânca normal, pentru că protezele faciale i se desprindeau frecvent. „Nu ieșeam în public. Uram să merg în oraș sau să mă uit în oglindă. Acum pot face toate lucrurile de dinainte: să merg la restaurant, să mă duc la serviciu, să mănânc”, spune tânărul, care se simte recunoscător pentru șansa pe care a primit-o.