Până la sfârşitul anului 2018, 16 producţii moldoveneşti vor primi finanţare de la Guvern
"Dincolo de noi", "Nouă vieţi", "Fântânile" şi "Spectru". Sunt doar câteva filme autohtone, care vor fi finanţate de Guvern.
Până la sfârșitul anului 2018, pe sticlă vor apărea 16 pelicule. Peliculele vor fi de diferite genuri, inclusiv de ficţiune, documentare, vor fi şi două filme de animaţe.
Bugetul alocat pentru producţii depăşeşte cinci milioane de lei.
Pentru a participa la concurs, casele de producţie au depus un dosar care conţinea scenariul şi echipa care va realiza filmul. Concursul a durat două luni, iar dosarele au fost securizate. Cei mai mulți bani, peste un milion de lei au fost alocați filmului "Dincolo de noi". Pelicula va fi filmată în Moldova și în Franța.
"Genul este o dramă a noastră. Cu elemente de toate, toate cele simțuri, toate cele emoții pe care le avem : ură, dragoste, invidie. E o muncă enormă care urmează să fie făcută", a spus producătorul filmului "Dincolo de noi", Nicu, Tarnă.
Un alt câștigător este și regizorul Sergiu Ciorescu. Pentru pelicula „Filmul de ieri și de astăzi”, un documentar de lung metraj, casa de producție a primit peste 70 de mii de lei.
"Documentarul va oglindi realitatea din trecut și din prezent a istoriei cinematografiei de succes. Un documentar care va fi în primul rând pentru tineri", a spus regizorul, Sergiu Chiorescu.
Directorul Centrului Naţional al Cinematografiei, Valeriu Jereghi, a menţionat că scopul concursului a fost de a reanima şi relansa industria filmului din Moldova.
"Au fost recepționate 22 de dosare dintre care 16 au trecut baremul de șase puncte necesare. Noi vom ajuta cu participarea la festivaluri internaționale, cu alte relații pentru dezvoltarea în principiu a relațiilor în domeniu", a spus directorul Centrului Național de Cinematografie, Valeriu Jereghi.
Reprezentanții Ministerului Culturii speră că anul viitor suma alocată proiectelor cinematografice va fi mai mare.
"Mizăm foarte mult ca acele filme care vor fi, care au obținut finanțare și care vor demara sper în curând lucrul asupra filmului să poată fi demonstrate publicului și să poată fi promovate și pe piața externă", a spus secretarul de stat al Ministerului Culturii, Andrei Chistol.
În acest an, industria cinematografică va beneficia, în total, de opt milioane de lei. Este pentru prima dată în ultimii zece ani, când statul investește în asemenea proporții, în acest domeniu.