Până pe 10 aprilie va fi anunţat candidatul PLDM la funcţia de primar al Capitalei
Până pe 10 aprilie vom afla cine va fi candidatul Partidului Liberal Democrat la funcţia de primar al Capitalei în alegerile locale generale. Cel puţin aşa a declarat, ieri, 18 martie, preşedintele PLDM, Vlad Filat, în emisiunea "Fabrika"de la Publika TV.
"Avem pregătite listele electorale. Pe data de 10 aprilie vom avea Congresul partidului şi vom anunţa candidaturile pentru Chişinău, Bălţi, deci, centrele cele mai importante şi vom lansa Campania", a adăugat Vlad Filat.
El mai spune că spune că PLDM nu a luat o decizie în privinţa candidaturii lui Serafim Urechean pentru funcţia de primar al municipiului Chişinău.
Potrivit lui Filat, o colaborare mai eficientă dintre Executiv şi administraţia Capitalei ar conduce la rezultate mai bune în soluţionarea problemelor Chişinăului.
"Din momentul în care am fost investit în funcţia de prim-ministru, eu nu am avut nicio întâlnire cu primarul Chişinăului, mai bine spus că el nu a avut nicio întâlnire cu mine şi asta înseamnă că există o problemă. În cazul unei colaborări mai bune se poate de obţinut mult mai mult, inclusiv pentru Chişinău, fiind Capitală, trebuie să fie furnizor de venituri pentru bugetul de stat, dar nu beneficiar", a mai subliniat Vlad Filat.
Alegerile generale locale urmează să fie organizate în luna iunie.