Până pe 7 noiembrie 1991, Ziua Revoluţiei  a fost principala sărbătoare a URSS. Această pagină a istoriei a fost însă demult întoarsă.

Potrivit surselor istorice, în noaptea de 7 spre 8 noiembrie 1917, la Petrograd, a avut loc o răscoală, iar de pe crucişătorul „Aurora”, ancorat pe malul Nevei, au răsunat salve. Muncitorii înarmaţi, soldaţii şi marinarii au ocupat poşta, telegraful şi Palatul de Iarnă, au răsturnat Guvernul provizoriu şi au proclamat Puterea Sovietelor, care a durat peste 70 de ani. Execuţia familiei ţarului este o mărturie a faptului că revoluţia nu a fost organizată pentru a elibera clasa muncitoare, ci pentru a satisface imense orgolii personale. Conducătorul revoluţiei – Vladimir Ilici Lenin cerea libertăţi, cerea să fie dat pământul ţăranilor, iar fabricile – muncitorilor. Însă, toate aceste doleanţe au intrat în neant imediat după ce Lenin a preluat puterea. Pământul a fost declarat proprietate de stat, iar peste 10 ani ţăranii au fost înscrişi cu forţa în colhozuri.

Preţul activităţii regimului totalitar a fost unul îngrozitor: milioane de oameni, ajunşi în malaxorul represiilor şi răsculăcirilor, martirizaţi în GULAG-uri, morţi de foame, lipsiţi de drepturi politice.

„Creştinism cu toporul” – spunea despre bolşevism Winston Churchill, referindu-se la capacitatea acestuia de a îneca cu uşurinţa în sânge nobila idee socială.