Panama Papers: Islanda, pregătită șă-și aleagă noul premier. Iată cine este principalul favorit
Islanda va avea un nou premier, după ce fostul șef al cabinetului de miniștri, Sigmundur Gunnlaugsson, a demisionat pe fondul dezvăluirilor din scandalul Panama Papers.
Coaliţia guvernamentală din Islanda l-a nominalizat pentru funcţia de premier pe actualul ministru al Agriculturii şi Pescuitului, Sigurdur Ingi Johannsson. De asemenea, deputații au anunțat alegeri legislative anticipate, care vor avea loc în toamnă.
Investigațiile au scos la iveală că fostul premier și-a ascuns banii prin intermediul societăților offshore.
Între timp, președintele panamez, Juan Carlos Varela, a anunțat că guvernul său va crea o comisie independentă, care va analiza practicile financiare din țara sa. Oficialul își dorește astfel să elimine suspiciunile eronate privind lipsa de transparență pe care-l oferă sistemul din statul panamez.
"Panama vrea să facă lumină asupra acestei situații care este denumită, în mod eronat, „Panama papers”. Aceasta nu este o problemă a țării noastre, ci a multor altor state din toată lumea", a declarat președintele Panamei, Juan Carlos Varela.