Pandemia a schimbat viaţa medicilor. Ginecologi, pediatri, chirurgi sau traumatologi, nevoiţi să se reprofileze pentru a trata pacienţii cu COVID
Pandemia de COVID a schimbat radical întreaga societate, dar mai ales viața medicilor. Sute de doctori din ţară au fost nevoiţi să se reprofileze pentru a trata pacienţii care ajungeau la spital infectaţi cu noul coronavirus. Vorbim despre medici ginecologi, pediatri, chirurgi sau traumatologi care peste noapte s-au recalificat şi au mers în zona rosie pentru a ajuta bolnavii.
"Mă numesc Negară Constantin, de profesie sunt medic chirurg. În luna mai 2020 am fost bolnav de COVID, formă medie, după care am fost reprofilat şi am activat în secţia de COVID, unde am activat timp de două luni lângă pacienţi", a menţionat Constantin Negară, medic chirurg, spitalul raional Orhei.
"Mă numesc Adrian Bulba, sunt medic traumatolog la spitalul raional Orhei. Anul trecut am fost reprofilat în secţia de triaj COVID pentru câteva luni", a spus Adrian Bulba, medic traumatolog, spitalul raional Orhei.
Dumitru Duca a fost primul medic din spitalul raional Orhei care a fost reprofilat în secţia COVID.
"Motivul a fost că nu erau oameni care să muncească. Era secţia de triaj separat unde eram câte trei medici în ture şi deja era secţia de infecţioase cu pacienţii confirmaţi. Nu era altă ieşire, de unde să iei atâţia specialişti", a explicat Dumitru Duca, medic obstetrician-ginecolog, spitalul raional Orhe.
Acesta recunoaşte că în zona roşie nu i-a fost deloc uşor, iar pentru el a fost o adevărată provocare în plan profesional: "Pacienţii aceştia sunt foarte diverşi. Majoritatea sunt cu comorbidităţi diabet zaharat care eu nu le cunosc, dar marele noroc a fost de colegii care am coordonat cu ei".
Din cei 117 de medici ai Spitalului Raional Orhei, 20 au fost reprofilaţi în secţia COVID.
"În primul val cei mai mulţi pacienţi am avut 120", a menţionat Elena Palanciuc, vice-director medical, Spitalul Raional Orhei.
Din cauza lipsei de specialişti, unui medic din zona roşie îi reveneau câte opt pacienţi bolnavi de COVID-19.
"Din start erau destinate 50 de paturi pentru pacienţii cu COVID confirmat şi 20 de paturi pentru cei suspecţi. Şi la acei 50 de pacienţi infectaţi activat trei medici infecţionişti şi trei medici internişti", a spus Elena Palanciuc.
Medicii că cel mai greu le este când un pacient pierde lupta cu boala nemiloasă: "Erau pacienţii pe care îi primeai şi apoi când veneai următoarea gardă ei deja nu mai erau".
Administraţia spitalului recunoaşte că instituţia are o lipsă acută de specialişti.
"În prezent, ducem lipsă de medicii în secţia consultativă neurologi, cardiologi. Noi avem dar sunt puţini. Spre exemplu de neurologi avem nevoie de 5-6 medici, însă în prezent avem doar trei", a declarat Elena Palanciuc.
Potrivit datelor statistice, în ultimii zece ani, din sistemul de sănătate din ţara noastră au plecat aproape 800 de specialişti. În prezent, în spitalele din ţară activează aproape 12 mii de doctori şi peste 24 de mii de asistenţi medicali.